„Camera 309” (în original „No 309”) este o comedie romantică, care a fost difuzată Turcia de postul Fox între 1 iunie 2016 – 25 octombrie 2017 şi care îi are ca protagonişti pe Demet Özdemir („În dragoste şi în război”) şi Furkan Palalı, cel mai bun model din Turcia în 2011.
Pro 2 aduce, din 26 ianuarie, serialul turcesc „Camera 309”
În „Camera 309”, Furkan îi dă viaţa lui Onur, un tânăr care provine dintr-o familie înstărită. El este moştenitorul afacerilor de familie împreună cu nepotul său, Erol (Cihan Ercan). Amândoi îşi trăiesc viaţa şi nu se gândesc să-şi întemeieze o familie. Înainte să moară, bunicul lor lasă o scrisoare prin care pune o condiţie: cine se căsătoreste şi are un copil este cel care va prelua afacerea familiei.
Lale (Demet Özdemir) este provine dintr-o familie modestă, ea lucrând la magazinul cu flori al familiei sale. Din coincidenţă, Onur şi Lale se întâlnesc într-un local, petrec împreună, consumă alcool şi se trezesc dimineaţă, în acelaşi pat, într-o cameră cu numărul 309. La trei luni distanţă, Onur se logodeşte cu Pelinsu (Irem Helvacioglu) chiar dacă nu era îndrăgostit de ea.
Între timp, Lale află că este înărcinată. Tânăra se află într-o situaţie dificilă, deoarece, în afară de numele tatălui copilului ei, nu ştie nimic despre acesta. La un moment dat, ea vede o fotografie cu ceremonia de logodnă a lui Onur. Astfel află unde îl poate găsi pe bărbat şi se duce să îi spună că aşteaptă un copil cu el. Bărbatul nu crede însă în sinceritatea ei. Nici Onur nici Lale nu vor să se căsătorească, însă părinţii lor cred contrariul.