În centrul poveştii se află Kemal Ipekçi (Bülent), un om de afaceri de succes, care trăieşte o viaţă de invidiat în Istanbul alături de soţia sa, Suzan (Ceyda Düvenci), şi cei doi copii ai lor, Mert şi Cicek. Un incident care îl are ca protagonist pe fiul său scoate la lumină faptul că protagonistul are o altă familie de care nimeni nu ştia. Iubita lui din tinereţe, Nilgün Kayalar (Ayça Bingöl), şi gemenii lor, Kadir şi Hasret, trăiesc în oraşul Adana departe de ochii lumii. Kemal a fost nevoit să trăiască o viaţă dublă până în acest moment, iar de acum este nevoit să se lupte cu problemele neaşteptate.
Pe actorul Bülent Inal l-aţi mai văzut la Kanal D în „Curajul iubirii”, pe Ceyda Düvenci o ştiţi din „1001 de nopţi”, iar pe Ayça Bingöl din „Trădarea” și „Surorile” („Kardeș Çocuklari”), de altfel „Surorile” (2019) este și ultimul serial al Ayçei Bingöl. După „Secrete în familie”, Ceyda Düvenci a mai jucat în mini-seria „8 Gun” (2018), în timp ce Bülent Inal are succes cu producția de epocă „Payitaht Abdülhamid”, în care joacă în prezent și care a a juns în Turcia la sezonul 4.
„Secrete în familie” va fi difuzat la Pro Gold de luni până duminică de la 20.30.