Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Pro TV a anunțat juriul complet al noului show de dans, „Uite cine dansează!”

Pro TV a anunțat juriul complet al noului show de dans, „Uite cine dansează!”

de Redactia Tvmania

Noul show de dans de la Pro TV, programat să intre pe post în această primăvară, va avea un juriu format din patru membri: Andreea Marin, Mihai Petre, Gigi Căciuleanu și Florin Călinescu. Cu o experiență cumulată de peste 100 de ani în televiziune și studiul dansului, cei patru sunt pregătiți să dea verdictul coregrafiilor din show, fiecare cu stilul său atât de distinct.

Exigenți, cu așteptări foarte mari atât de la vedetele care concurează, cât și de la coregrafii profesioniști, cei patru jurați vor analiza fiecare pas, gest, mimică și prezență scenică și vor decide dacă momentul prezentat este unul de calitate sau nu și nu se vor feri de a-i critica aspru pe concurenți.

Pentru Andreea Marin e o provocare să fie juratul „Uite cine dansează”

Andreea Marin

„E o provocare să fiu singura femeie într-un juriu de personalități, e o responsabilitate pe care o privesc cu seriozitatea cuvenită.” , a spus Andreea Marin despre colegii ei de la masa juraților.

În copilărie şi in adolescenţă, Andreea a urmat cursuri de dans sportiv, pasiunea sa fiind și astăzi tangoul.

„Dansul și-a pus amprenta pe viața mea și astfel am învățat să-mi parcurg drumul cu eleganța valsului, chiar și în momentele delicate, cu pasiunea tangoului în iubire, cu disciplină, imaginație și ritm neobosit în profesie. În privința calității programului, nu am niciun dubiu și sunt onorată să primesc o asemenea misiune, căci știm foarte bine ce înseamna forța, calitatea și creativitatea Pro TV” , a spus Andreea Marin despre show-ul „Uite cine dansează!”.

Mihai Petre, entuziasmat de revenirea în televiziune

Mihai Petre, , in juriul Uite cine danseaza Pro TV

Mihai Petre

Mihai Petre este unul dintre cei mai apreciați dansatori profesioniști din România, iar diplomele și premiile pe care le are în palmares vorbesc de la sine. Juratul declară că este fericit să revină la Pro TV și să vorbească despre cea mai mare pasiune a sa: dansul.

“Mă bucur enorm să revin în televiziune și că acest lucru se întâmplă la Pro TV, un loc foarte drag mie, în care mă regăsesc. De asemenea, mă bucur să împărtăşesc din experienţa mea şi să fiu din nou jurat într-o emisiune cu şi despre dans. Dorinţa mea este ca acest show să fie un pas înainte din toate punctele de vedere, producţie, nivel al dansatorilor. Sunt convins că aşa o să fie şi sunt încrezător că vom avea multe de oferit publicului.

Practic, atunci când e vorba de dans, asta este pasiunea mea şi toate lucrurile făcute din pasiune nu au cum să iasă decât bine.”, a declarat Mihai Petre.

Gigi Căciuleanu, pentru prima dată la TV în România

Gigi Căciuleanu

Gigi Căciuleanu este unul dintre cei mai apreciați coregrafi din întreaga lume, cu o experiență de zeci de ani în care a colaborat inclusiv cu Teatrul Bolshoi, din Moscova. „Uite cine dansează!” este primul proiect de televiziune pe care îl acceptă Gigi în România.

“Dansul este o artă, o meserie și un limbaj. Toate trei universale. Atât legile corpului, cât si cele ale spațiului în care se dansează sunt aceleași pentru toate tipurile de dans, fie el clasic, modern, folcloric, sportiv, de salon, contemporan sau jazz. Având în vedere aceste principii, îmi propun să evaluez prestația participanțior așa cum am făcut-o până acum în orice juriu de dans la care am avut onoarea să particip.

În primul rând, prin prisma experienței mele profesionale.

Apoi, cu modestie, fiindu-mi foarte clar că orice analiză a unui act artistic nu poate fi decât subiectivă.

Și, nu în cele din urmă, cu toată dragostea, dansul fiind o artă pe care o iubesc mai mult decât orice.

Mă bucur de invitația pe care am primit-o de a face parte din juriul acestui show și îmi propun să-mi asum acest rol cu exigență, dar și cu cât mai mult respect pentru artiști, pentru producție și, bineînteles, pentru public.”, a spus Gigi Căciuleanu.

Florin Călinescu

Florin Călinescu, flămând să descopere cele mai interesante coregrafii

Florin Călinescu, în stilul său specific, spune că este avid să descopere cele mai surprinzătoare și interesante momente pe scena „Uite cine dansează!”, care să îl convingă să acorde cel mai mare punctaj.

Despre așteptările sale de la show-ul „Uite cine dansează!”, Florin Călinescu, membru și în juriul „Românii au talent”, a declarat:

„Mă aștept la un singur lucru: ca telespectatorii Pro TV să găsească încă o emisiune pe gustul lor! La masa juratilor, eu o să fiu flămând!”.

 

Alte articole: Mihaela Rădulescu și Cabral Ibacka vor fi gazdele unui nou show de dans, la ProTV

Concurenții noului show de dans de la Pro TV. Un nou nume pe listă!

 

Cele 12 echipe au dat startul emisiunii „Dansează printre stele”

Cât s-au îngrășat sau au slăbit vedetele de la „Dansează printre stele”

Lili Sandu și Victor Slav, coprezentatorii show-ului „Dansează printre stele”

Show-ul “Dansează printre stele” pune la bătaie un premiu de 50.000 de euro

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton