UPDATE, 8 aprilie: „În slujba poporului” / „Servant of The People”, serialul de satiră care l-a făcut celebru pe Volodimir Zelenski începe din 9 aprilie pe Pro Arena (fostul Pro X). Serialul va fi difuzat în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 21.00.
UPDATE, 3 martie 2022: Pro TV a confirmat oficial că serialul „În slujba poporului” în care joacă președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, va fi disponibil în curând pe VOYO.
Știrea inițială:
Pro TV a cumpărat serialul ucrainean „Servant of the People” / „În slujba poporului”, în care președintele Ucrainei Volodymyr Zelensky joacă rolul principal. Anunțul a fost făcut de către compania de distribuție Eccho Rights, care a vândut licența serialului mai multor radiodifuzori importanți.
Pro TV a cumpărat serialul ucrainean în care joacă președintele Zelenski
Printre companiile media care au cumpărat licența pentru serialul ucrainean în care joacă președintele Volodymyr Zelenski, „Servant of the People” / „In slujba poporului”, se numără și Pro TV. Postul de televiziune a cumpărat drepturile de distribuție pentru cele trei sezoane ale serialului.
„În calitate de distribuitori internaționali ai serialului „Servant of the People”, creat de președintele Zelenskiy și care îl are în rol principal, poziția Eccho Rights este că cel mai bun sprijin pe care industria globală de televiziune îl poate oferi Ucrainei astăzi este să împărtășească această poveste.
Serialul este o comedie, dar și un document important de unde provine Zelenskiy. Președintele său fictiv este un om normal, care își dezvoltă rolul de lider eroic și adorat. În timp ce scenariul lumii reale cu care se confruntă Zelenski și poporul ucrainean este mult mai sumbru și îngrozitor decât comedia serialului. Există paralele evidente cu situația din lumea reală, iar „Servant of the People” este o piesă fascinantă, importantă și istorică a televiziunii. O serie de radiodifuzori majori au convenit deja asupra licențelor serialului în ultima săptămână, inclusiv Channel 4 în Marea Britanie, MBC în Orientul Mijlociu, ANT 1 în Grecia și PRO TV în România.
Trei sezoane ale serialului, precum și un lungmetraj sunt toate disponibile pentru licență de la Eccho Rights.
În cele din urmă, Eccho Rights a eliminat toate serialele deținute și produse de Rusia din catalogul nostru. În solidaritate cu Ucraina, trebuie să luăm toate măsurile punitive disponibile în lupta împotriva Rusiei”, este anunțul făcut de compania de distribuție.
De asemenea, compania a anunțat și că va dona 50.000 de euro pentru Crucea Roșie din Ucraina. Eccho Rights sunt distribuitori internaționali. Compania deține și drepturile pentru „Vlad”, serialul care s-a încheiat la Pro TV.
„Sluga poporului” este un serial de televiziune de satiră politică ucraineană, creat și produs de Volodymyr Zelenskyy, care joacă rolul lui Vasyl Petrovych Holoborodko, un profesor care predă istoria la liceu. Vasyl are 30 de ani și este ales în mod neașteptat președinte al Ucrainei, după ce un videoclip viral filmat de unul dintre elevii săi îl arată în timp ce condamnă corupția guvernamentală.
Când, în 2017, Zelensky a înființat partidul său, numit de asemenea „Servant of the People”/„Partidul Slujitorul Poporului”, multă lume a crezut că totul va fi mai degrabă un reality show decât o mișcare politică serioasă.