Potrivit unui comunicat Pro TV, concurenții vor avea parte, în următoarele două ediții, de încercări dificile și câteva răsturnări de situație.
Deși până acum Iulian și Andrei și-au dorit să îl scoată din competiție pe Mircea A., cei doi își vor da seama de pericol și vor face tot ce e posibil să se reîmprietenească cu colegii lor din tribul Araw.
Pe Insula exilului, oboseala și lipsa de alimente își spun cuvântul, iar concurenții întâmpină probleme care le pun la încercare rezistența, însă li se pregătește și o surpriză. Membrii tribului Araw vor avea un musafir neașteptat săptămâna aceasta și împreună vor participa la o licitație de zile mari, pe care o vor aștepta cu sufletul la gură, însă planurile le vor fi date peste cap, iar unele dintre alegerile pe care le vor face se vor întoarce împotriva lor.
Regulile se schimbă, iar concurenții vor avea parte de surprize la tot pasul, de probe solicitante, un duel așteptat de ceva timp și eliminări care îi vor pune pe gânduri. „Am avut încredere de câteva zile în fete și am vorbit cu ele, dar ele am înțeles că mă țin pe mine și mă folosesc doar pentru a-și îndeplini ele un plan”, va spune Otniela.
Astăzi, de la 22:00 și miercuri, de la 22:30, lupta pentru titlul de unicul supraviețuitor și premiul în valoare de 100.000 de euro va crește în intensitate, iar concurenții vor fi nevoiți să facă față tensiunii și să gândească noi strategii pentru a rămâne cât mai mult timp în competiție.
Alte articole:
1. Foto. Concurenții de la „Supraviețuitorul” (ProTV) au parte de lupte în noroi
2. Diseară la Pro TV, fără emisiunea „Supraviețuitorul”, dar cu Real Madrid
3. Modificări: Pro TV mută mai târziu „Supraviețuitorul” şi dă filme artistice în prime-time
4. Cine sunt cei 18 concurenți ai show-ului „Supraviețuitorul” (Pro TV)
5. Dragoș Bucurenci prezintă „Supravieţuitorul” la Pro TV