Epilarea cu ceară este una dintre cele mai folosite metode pentru îndepărtarea părului nedorit de pe corp. Ideală pentru a elimina firele de păr nedorite atât din zonele mai extinse, cât și din cele mai mici, epilarea cu ceară este o tehnică practicată în multe dintre saloanele de îngrijire. Totuși, aceasta poate fi efectuată și acasă, în confortul propriei locuințe.
Spre deosebite de epilarea cu lama de ras, epilarea cu ceară te ajută să îți menții pielea fină pentru aproximativ trei săptămâni, fiind o practică ușoară, sigură, eficientă și economică.
Dacă alegi epilarea acasă, trebuie să îți procuri toate materialele de care vei avea nevoie și să ții cont de unele sfaturi pentru a obține rezultate durabile și o piele catifelată.
Ce produse de epilat trebuie să ai acasă?
Dacă te-ai decis să optezi pentru tehnica epilării cu ceară, acasă, ai nevoie de mai multe produse pe care le poți achiziționa dintr-un magazin online sau unul fizic, unde se comercializează produse de îngrijire și frumusețe. Pe internet, mai ales, vei găsi atât kituri profesionale care includ toate produsele de care ai nevoie, însă pe acestea le poti achiziționa și separat. Iată care sunt produsele de epilat de care vei avea nevoie:
Un aparat pentru încălzit ceara. Alege-l în funcție de tipul de ceară folosit – dacă optezi pentru ceara granule, îndreaptă-ți atenția către un încălzitor cu recipient special pentru topirea cerii. Dacă optezi pentru rezervele de ceară roll-on, este suficient să achiziționezi un încălzitor de ceară simplu pentru cartuș. (acestea se regăsesc în variantă mono, duo sau trio – în funcție de câte cartușe de ceară dorești să încălzești simultan).
Ceara propriu zisă – așa cum am menționat deja, poți opta pentru ceară în cartuș/rezervă, tip roll-on, pentru ceară elastică granule sau pentru ceară braziliană.
Accesorii – spatulă pentru aplicarea cerii și benzi pentru epilat.
Loțiuni pre și post epilare – pentru a pregăti pielea, poți comanda o loțiune pre-epilare cu aloe vera, cum este cea de la Cupio. După ce ai terminat îndepărtarea firelor nedorite, calmează pielea cu un ulei post-epilare care să conțină mușețel sau menthol.
Cum să te epilezi corect singură?
Pentru a avea rezultate optime când te epilezi acasă, este bine să ții cont de anumite trucuri și sfaturi.
Înainte cu o zi de epilare, ai grijă să nu îți expui pielea la soare. Trebuie să o menții uscată și să nu folosești loțiuni sau creme hidratante. Astfel, ceara aplicată a doua zi va avea o aderență mai bună. Dacă totușui consideri ca pielea nu este destul de uscată înainte de aplicarea cerii, poți folosi pudra de talc, care îmbunătățește aderența.
Dacă ai ales deja un kit de epilare cu produsele esențiale, e momentul să te apuci de treabă! Încălzește ceara – fie că folosești încălzitor de ceară tip mono (cu reserve), fie unul cu recipient (pentru ceara granule), ai grijă ca după ce ai topit ceara, să testezi temperatura acesteia pe o suprafață mică de piele.
Aplică ceara pe suprafața dorită cu ajutorul unei spatule (de lemn sau inox).
După ce ai întins ceara, aplică peste aceasta o bandă de epilat și preseaz-o cu mâinile.
Așteaptă câteva secunde și apoi trage printr-o mișcare hotărâtă și rapidă banda de epilat, în direcția opusă de creștere a firelor de păr.
Dacă observi că au mai rămas firicele de păr în unele zone, smulge-le cu ajutorul unei pensete. Nu este recomandat să aplici în aceeași zonă un nou strat de ceară pentru a nu răni pielea.
Calmează pielea cu parafină sau cu un ulei special folosit după epilare.
Cum îți îngrijești pielea după epilarea acasă?
Este bine să ai grijă de pielea ta mereu, atât înainte de epilare, cât și după. În acest fel, va avea un aspect plăcut și catifelat, iar problema creșterii firelor de păr sub piele va fi o amintire urâtă.
Ai grijă să îți exfoliezi pielea în mod regulat și să o hidratezi cu unturi de corp sau loțiuni emoliente.
Iar dacă te întrebi ce creme pentru piele să folosești după epilare, află că cele mai potrivite soluții pe care să le aplici instant după îndepărtarea cerii sunt doar uleiurile cu menthol sau mușețel. Cremele hidratante este bine să le aplici la câteva ore după epilare. Alege produse ce conțin ingrediente naturale, organice și cu o putere mare de hidratare. Astfel îți vei menține pielea mai tânără pentru mai multă vreme!