Homepage  / Recomandări

România, fără Cristina Neagu la Campionatul Mondial! Cine transmite la TV meciurile

România, fără Cristina Neagu la Campionatul Mondial! Cine transmite la TV meciurile

de Tavi Cojocaru,

Turneul final al Mondialului feminin de handbal se joacă în Spania în perioada 1-19 decembrie. România e în grupă cu una dintre favorite, Norvegia

La primul turneu final al Campionatului Mondial feminin de Handbal cu 32 de formaţii la start, România face parte din Grupa C, alături Norvegia, una dintre marile favorite, Kazahstan şi Iran.

Meciurile se vor disputa în sala „Pabelon Ciutat de Castello”, din Castello, capitala regiunii Castellon, unde trăieşte o foarte numeroasă comunitate de români. Probabil, după Spania, ţara gazdă, România va fi cea mai puternic susţinută echipă.

Meciurile naționalei de handbal feminin a României la Campionatul Mondial din Spania vor fi transmise, începând cu 2 decembrie, de Digisport, Look Sport și Telekom Sport.

Lipseşte starul echipei

Din lotul convocat de selecţionerul Adrian Vasile lipseşte Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare din România din ultimii ani.

Sportiva în vârstă de 33 de ani, care a fost desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă din lume, în anii 2010, 2015, 2016 şi 2018, a anunţat încă din aprilie, după meciurile cu Macedonia de Nord, din barajul de calificare la Campionatul Mondial, că spune stop evoluţiilor la prima reprezentativă, cel puţin în anul 2021.

„Am acumulat oboseală fizică, psihică, am avut parte de câteva accidentări în ultimul an și cred că e un moment bun să mă odihnesc, apoi să revin cu dorințe noi. De la anul voi continua să joc la națională, vreau să merg la Jocurile Olimpice. Sunt calificări pentru Euro de la anul, e Campionatul Mondial! Nicio echipă nu trebuie să depindă de o jucătoare! Fetele vor învăța să joace și fară mine. Nu vorbim de o retragere definitivă, e ceva temporar. Am nevoie doar de o pauză, am nevoie să-mi încarc bateriile”, a motivat Cristina încă din luna aprilie.

Pe cine ne bazăm la Campionatul Mondial de handbal feminin

Fără Cristina Neagu, România poate arăta ca o echipă mai sudată, nu ca una dependentă de sclipirile unei singure jucătoare.

În lot sunt şi jucătoare experimentate, precum:

  • Crina Pintea (31 de ani, 95 de selecţii, 139 de goluri),
  • Laura Moisă (32 de ani, 84 de selecţii, 42 de goluri),
  • Mădălina Zamfirescu (27 de ani, 42 de selecţii, 35 de goluri),
  • Iulia Dumanska (25 de ani, 55 de selecţii),
  • Cristina Laslo (25 de ani, 52 de selecţii şi 72 de goluri),

dar şi handbaliste mai puţin experimentate, dar dornice de afirmare, precum:

  • Sorina Tîrcă (22 de ani, 2 selecţii, 3 goluri),
  • Alexanra Dindiligan (24 de ani, 6 selecţii, 1 gol)
  • Bianca Bazaliu (24 de ani, 4 selecţii, 6 goluri).

Campionatul Mondial de handbal feminin, prima competiție la care vaccinarea va fi obligatorie

Spania, ţara organizatoare a turneului, a stabilit că la turneul final pot participa doar sportivi şi oficiali vaccinaţi contra COVID-19. De asemenea, oricine, cu excepţia jucătoarelor şi antrenorilor, va fi obligat să poarte mască. Iar sălile vor fi deschise pentru maximum 80% din capacitate.  

Programul meciurilor României la Campionatul Mondial de handbal feminin

  • 3 decembrie, ora 19:00. România – Iran
  • 5 decembrie ora 19:00: România – Kazahstan
  • 7 decembrie, ora 21.30: România – Norvegia

România e singura echipă care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial feminin, câştigând titlul mondial în 1962, argintul în 1973 şi 2005, precum şi bronzul în 2015.

La precedenta ediţie a Campionatului Mondial, desfăşurată în 2019, în Japonia, România s-a clasat pe locul 12.

Citește și

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton