Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Când se difuzează serialul Adela” sezonul 3. Programul episoadelor și al reluărilor

de Andra Stana,

„Adela”, serialul românesc din grila Antena 1, cu Mara Oprea, Oana Moșneagu și Alecsandru Dunaev în distribuție, a ajuns la sezonul 3. Acesta a început pe 27 ianuarie, noi episoade fiind difuzate săptămânal. Iată programul episoadelor și al reluărilor serialului „Adela”.

Program TV serialul Adela, sezonul 3. Episoade noi și reluări

Cel de-al treilea sezon al serialului de ficțiune „Adela – Ce-i al tău e și al meu” se vede în prezent la Antena 1. Sezonul a debutat la sfârșitul lunii ianuarie.

La fel ca în sezoanele precedente, fanii trebuie să aștepte ziua de joi pentru a vedea ce au mai făcut personajele lor preferate. Mai exact, sub deviza #dacaejoieAdela!, Antena 1 difuzează câte două episoade noi din „Adela” în fiecare joi, de la ora 20.30.

În ceea ce privește reluările, acestea sunt programate sâmbăta, între orele 9.00 și 12.00.

UPDATE 25 februarie 2022: Antena 1 a programat reluarea „Adela” de sâmbătă, 26 februarie, la ora 8.45, în loc de 9.00.

Ce s-a întâmplat în primele două episoade din „Adela”, sezonul 3

În primul episod din „Adela”, sezonul 3, telespectatorii au aflat în sfârşit pe cine a nimerit glonţul tras de către senatorul Iftimie la finalul ultimului episod al sezonului doi.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 22

Dramatica scenă a împușcăturii, care a lăsat mai multe întrebări fără răspuns, a fost elucidată joi, 27 ianuarie. Andreea (Oana Moşneagu) a fost ţinta glonţului, iar telespectatorii au regăsit-o pe aceasta la spital, în comă, intubată, în vreme ce Mitu (Marian Râlea) se consideră vinovat pentru tot.

„Nu te da bătută, ai o viață înaintea ta”.

Cele mai mari mustrări de conştiinţă le are însă Adela (Mara Oprea), care spune că nu o să se ierte niciodată dacă Andreea nu își revine.

„Mi-ai arătat că, în adâncul sufletului tău, ești un om bun. Nu pot să cred că mi-ai salvat viața”.

Tot în începutul sezonului 3, o veste uimitoare i-a luat prin surprindere pe telespectatori: Adela şi Mihai află că vor avea un copil.

Încă nu îmi vine să cred!”, a mărturisit ea emoţionată.

Nu a apucat însă să se bucure pe deplin de veste, când a aflat că Andreea şi-a revenit din comă: „Fetița mea nu mai e… Ultima dată era aici. O simțeam cum mișcă și când m-am trezit…”.

Știu că noi două am avut probleme, dar ești sora mea care a sacrificat tot pentru mine. Vreau să uităm trecutul și să fim iar surori”, va spune Andreea, neştiind ce trăieşte Adela chiar în acele momente.

Ce turnură vor lua lucrurile atunci când Andreea va afla despre sarcină, telespectatorii vor putea afla urmărind cele mai noi episoade Adela, joia aceasta, pe 3 februarie, de la 20:30, la Antena 1.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 22

Sursa foto: Antena 1

Ce actori joacă în serialul „Adela”

Actorii din serialul „Adela”, de la Antena 1, sunt:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te