Homepage  / Televiziune

Program TV TVR 1 de Crăciun, 24-27 decembrie 2022. Care sunt filmele și emisiunile pregătite pentru zilele de sărbători

Program TV TVR 1 de Crăciun, 24-27 decembrie 2022. Care sunt filmele și emisiunile pregătite pentru zilele de sărbători
9

de Roxana Mirea,

Crăciunul se apropie cu pași repezi și mulți dintre noi ne relaxăm în case, departe de frigul de afară. Desigur, teșeviziunile ne întâmpină în această perioadă de poveste cu programe speciale, menite să ne facă să intrăm în atmosfera de sărbătoare. Iată cu ce programe speciale de Crăciun vine TVR 1.

[toc]

Programe speciale de Craciun la TVR 1

„Vedeta familiei” – sâmbătă, 24 decembrie, ora 10.00

Bucurie, veselie, voci zglobii şi o atmosferă de sărbătoare în edițiile speciale din 24 şi 31 decembrie ale emisiunii „Vedeta familiei”, de la TVR 1!

În locul Matildei Pascal Cojocărița, ne vor încânta cu prezenţa şi recomandări pentru micii concurenţi interpretele Viorica Macovei şi Laura Lavric. Pentru că şi-au dorit să se alăture juriului emisiunii, pe rând (pe 24 şi 31 decembrie), fiecare dintre îndrăgitele cântăreţe de muzică populară face echipă cu Elena Gheorghe şi cu Radu Ştefan Bănică.

În spiritul Crăciunului, în ediţia de sâmbătă, de la ora 10.00, ne bucurăm şi de momentul special Fairytale, al grupului Fantezia. Elena Gheorghe ne încântă cu melodia ei „De Crăciun” şi, evident, în platoul emisiunii, vine şi „Capra”, pentru a ne reaminti spectaculosul obicei al românilor din perioada sărbătorilor de iarnă. Mai multe surprize descoperim pe 24 decembrie, în ediţia de Crăciun a emisiunii „Vedeta familiei”, de la ora 10.00, la TVR 1. Cu momentele speciale – şi duminică, 25 decembrie, ora 14.30.

vedeta-familiei-de-craciun2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Ediţii speciale „Tezaur folcloric” – pe 24 şi 25 decembrie, ora 13.00

Echipa „Tezaur folcloric” a pregătit întâlniri de suflet pentru românii de pretutindeni. În Ajunul Crăciunului, la ora 13.00, Gheorghiţa Nicolae ne propune să primim în casele noastre colinde venite din glasuri de copii, dar şi cântece tradiţionale din vatra satului românesc.

În anul 40 al emisiunii, „Tezaurul folcloric” poposeşte şi la Baia Mare. Maramureşenii, gazde bune de fiecare dată, primesc şi acum echipa emisiunii cu braţele deschise, la un concert aniversar cu Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania. Îl urmărim în Ajun, de la ora 13.00, la TVR 1.

Iar în ziua de Crăciun, la aceeaşi oră, trăim la „Tezaur folcloric” clipe frumoase împreună cu artiştii invitaţi: Ionuţ Dolănescu, Dumitru Dobrican, Călin Brăteanu, Gabriela Ardusătan, Voichiţa Nemeş Andreica, Dănţăuşii din Groşii Maramureşului, Grupul Folcloric Chiorenii şi, desigur, gazdele noastre, membrii Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania – dirijor Eduard Albina, instructori coregrafi Lavinia Paşca şi Daniel Bota, director Iuliana Maria Dragoş. 

Documentar „Misterele Vaticanului” – sâmbătă, 24 decembrie, ora 14.40

Zidurile Vaticanului sunt martorele a peste 2.000 de ani de istorie. Pe actualul amplasament s-au succedat: o necropolă păgână, grădinile Agrippinei Major, circul lui Nero, mormântul Sfântului Petru, biserica lui Constantin, un palat papal… înainte de a deveni cel mai mic stat din lume, în 1929.

Documentarul „Misterele Vaticanului – La cite qui voulait devenir eternellere”, producţie Franţa-Vatican 2020, ne arată etapele zidirii cetăţii care adăposteşte o bijuterie arhitecturală concepută de Bramante: Bazilica Sfântul Petru, precum şi capodoperele lui Michelangelo, ale lui Raphaël, Giotto, Fra Angelico… La TVR 1, sâmbătă, 24 decembrie, de la ora 14.40, avem parte de o aventură artistică, ştiinţifică, istorică, religioasă, dar şi politică, prin care realizatorii Marc Jampolsky şi Marie Thiry încearcă să dezvăluie tainele puterii Sfântului Scaun.

Documentarul a fost recompensat în 2021, la Festivalul Internaţional de film al TAC (The Archeology Channel), cu Premiul pentru naraţiune. Alte menţiuni speciale a obţinut pentru: Cel mai bun film; Cea mai bună animaţie şi efecte speciale; Cea mai mare valoare educativă; Cel mai bun scenariu; Cea mai bună imagine; Cea mai bună muzică; Programul preferat de public. Narator – Cedric Zimmerlin

Izolaţi în România – sâmbătă, 24 decembrie, ora 16.30

„Un om cum noi nu vom mai întâlni! Nu se cântă, nu se plânge, trăiește pur și simplu. În tăcere afli mai mult decât în o mie de cuvinte. O singură privire ca a lor și înțelegi rostul pașilor pe pământ”! Este emoţia pe care echipa de realizatori ai seriei de reportaje „Izolaţi în România” ne-o transmit de fiecare dată, de la primul cadru filmat.

„Am fost plecați pe poteci și ne-am întors cu episoade noi despre bucuria de a fi pe lume”, ne spune zâmbind Dite Dinesz. „Dincolo de greutăți și lacrimi, am înțeles, în aceste noi întâlniri, că a trece munții în vremuri grele, în neajunsuri, în clipe apăsătoare, e lecția prin care înveți să te bucuri de ceea ce ai, de ceea ce vezi. Chiar dacă ceea ce ai e puțin, o casă cu lucruri atârnate pe perete, nu ascunse în dulapuri, iar ceea ce vezi e aceeași pădure cu aceleași poteci grele”, continuă realizatoarea seriei de reportaje de la TVR 1.

În Ajun de Crăciun, în noua serie „Izolaţi în România”, la TVR 1, cunoaştem oameni puternici, cu gânduri profunde, adunate de ei: Sofia nu aude omul, dar aude cerul. Aurel știe ce e dincolo de capătul lumii, acolo unde o fi el… Ana muncește și plânge în cel mai izolat loc din România, dar aceeași Ana se bucură că mulți voluntari au ajuns cu bine la ea.

„Trei vieți diferite. Fiecare urcuș e alt drum. Nu se cunosc și trăiesc pe munți diferiți, dar în prima noastră întâlnire dialoghează, se completează. Niciunde nu vei afla mai simplu și mai profund rostul omului pe lume, trăit de oameni ce nu au școli, nu au drumuri multe la oraș, nu au cărți citite. Omul pe de-a întregul lui, puternic, deși singur, e în 24 decembrie, ora 16.30, la TVR 1!”, ne invită realizatoarea Dite Dinesz să urmărim cel de-al doilea episod al noii serii de documentare despre „Izolaţi în România”.

izolati-in-romania_la-tvr1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  3 / 9

Bucuria credinţei – sâmbătă, 24 decembrie, ora 17.00

Tot în Ajun de Crăciun, ediţie specială „Bucuria credinţei” la TVR 1: jurnalistul Andrei Victor Dochia are alături, sâmbătă, 24 decembrie, de la ora 17.00, doi preoţi din biserici diferite – ortodoxă şi romano-catolică, preoţi care au adus, de-a lungul timpului, prin vorbele lor încărcate de duh, multă bucurie tuturor: Părintele Constantin Necula şi Părintele Francisc Doboş. 

„Împreună ne bucurăm de Sărbătoarea Naşterii Domnului. Va fi o seară a nădejdii, a împărtăşirii credinţei, a împreună mărturisirii, a împăcării cu noi înşine, cu cei dragi şi mai ales cu Dumnezeu”, ne transmite cu căldură Victor Dochia gândul de sărbătoare.

Mănăstirea Părinţilor Carmelitani de la Ciofliceni este locul întâlnirii moderatorului Victor Dochia cu cei doi preoţi şi pe care telespectatorii o vor descoperi în toată splendoarea sa în seara de Ajun, la TVR 1. „E o grădină a Maicii Domnului, nu e nici a ortodocşilor, nici a catolicilor, ci a creştinilor care îl lasă pe Dumnezeu să se întrupeze în viaţa lor! În această seară a Crăciunului, momentul Naşterii Domnului, vrem să transmitem românilor să-i dea voie lui Dumnezeu să se nască în familiile lor”.

„Am ieşit din Bucureşti, dar aproape totuşi, am ieşit ca să fim în linişte. La Ieslea Bethleemului nu poate să intre nimeni agitat, e nevoie de multă linişte în această iesle”, adaugă Părintele Constantin Necula.

„Trecem pragul acestei mănăstiri cu toată conştiinţa, credinţa că rămânem totuşi diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos. O să spună, poate, unii că am insistat cu prezenţa noastră în această mănăstire, cred că era nevoie de Crăciun să spunem: Suntem împreună!”, mai subliniază Părintele Necula.

Despre simbolismul locului naşterii Mântuitorului (peştera), despre Bethleemul de azi, dar şi ca punct de reper al creştinătăţii, oraş al pâinii, cel în care se naşte pâinea cea veşnică, despre împăcare, despre puterea de a redeveni oameni, în ediţia specială „Bucuria credinţei”, la TVR 1.

Duminică, 25 decembrie – Universul credinţei – Ediţii speciale

De Sărbătoarea Naşterii Domnului, magazinul religios „Universul credinţei” ne propune, ca în fiecare an, ediţii speciale. De la ora 8.30, urmărim o ediţie specială „Bucuria credinţei”, înregistrată de Victor Dochia şi părintele Constantin Necula la fostul penitenciar de la Râmnicu Sărat. O discuţie despre martiri şi sfinţi, în deschiderea programului religios al zilei. „Universul credinţei” începe la ora 9.00, cu mesajele principalilor lideri religioşi din România, cu ocazia Naşterii Domnului. Tot atunci, vedem şi un reportaj special realizat la peştera Bethleemului de jurnalista TVR Estela Dincă. Iar de la ora 10.00, în transmisiune directă, urmărim la TVR 1 Liturghia de Crăciun, oficiată la Catedrala Patriarhală de către Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel. Comentariul aparţine jurnalistului Corneliu Matache.

Duminică, 25 decembrie – Exclusiv în România

Petrecem un Crăciun pe tărâmul basmelor, cu „Exclusiv în România”, la TVR 1, pe 25 decembrie, de la ora 16.00.

„A fost odată ca niciodată… Ei, dar ce spunem noi aici?! Chiar este!… un loc în care, de îndată ce ajungeau, oamenii uitau pe ce lume trăiesc și începeau să vadă zâne, zmei, spiriduși sau elfi și să depene povești, fără să se mai poată opri. Iar tot ce povesteau apărea aievea și putea fi văzut și de ceilalți. Chiar și Moș Crăciun. Încotro am fi putut să ne îndreptăm la vremea asta a anului, decât într-acolo?”, ne întinde Cristi Tabără mâna pentru a ne prinde cu el şi echipa sa în poveste. 

La Porumbacu de Sus, Crăciunul are un deal al lui, calendarul spune povești, există un castel de lut care ne amintește de zâne și de piticii din basmul cu Albă-ca-Zăpada, iar Munții Făgăraș ne poartă pe Cărarea Zmeilor, dincolo de legendara Cabană Negoiu. În acest loc mirific ne invită Cristi Tabără şi echipa sa, pentru a ne bucura de un spectacol interactiv ce are ca miză salvarea Crăciunului! „Ajungem într-un parc tematic unde copiii se pregătesc de marea sărbătoare, ne prindem într-o drumeție spre crestele înzăpezite și câte și mai câte!… Vi le vom aduce pe toate în case, cu mireasmă de turtă dulce, lumină și colindele Nașterii Domnului”, ne dezvăluie Cristina Madgearu, realizatoarea ediţiei.

exclusiv-in-romania_dsc_2908Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 9

Duminică, 25 decembrie, ora 17.00 – Dosar România

Preotul Ciprian Mega, regizor premiat la festivaluri internaţionale, este invitatul special al lui Răzvan Butaru la ediţia „Dosar România” din Ziua de Crăciun. Cel mai recent premiu l-a obţinut în 2022 pentru filmul „Glasul care strigă în pustie”, o poveste despre suferinţele părintelui Calciu Dumitreasa. 

Duminică, 25 decembrie, ora 20.45 – O dată-n viaţă

Spectacol plin de emoţie în seara de Crăciun la „O dată-n viaţă”! Iuliana Tudor a pregătit o ediţie specială a emisiunii, în care nu mai puţin de 5 vedete ale folclorului românesc fac echipă cu 5 tineri laureaţi „Vedeta populară”. Nicolae Furdui Iancu, Viorica de la Clejani, Matilda Pascal Cojocărița, Constantin Enceanu şi Ion Paladi vin să îi susţină pe Alexandru Brădățan, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Andreea Haisan şi Paul Ananie. Dar, ca nişte adevăraţi profesori, soliştii consacraţi arată că pot fi puşi oricând în situaţia de a cânta şi alt gen muzical. „O dată-n viaţă”, îi vom asculta, aşadar, interpretând evergreen-uri din muzica uşoară, dar şi cântece lăutăreşti. De la ultima ediţie a emisiunii realizate la TVR 1 de Iuliana Tudor nu vor lipsi prieteni vechi: Orchestra Lăutarii din Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros, respectiv membrii Ansamblului Junii Sibiului, care vor asigura ilustraţia coregrafică şi care vin, la rândul lor, cu surprize pentru telespectatori.

Filmele pregătite de TVR 1 pentru zilele de sărbători

Magia Crăciunului intră în casele telespectatorilor TVR 1 şi prin filmele pe care principalul post al Televiziunii Române le oferă în aceste zile. Ne vom relaxa urmărind comedii sau drame romantice care ne vor aminti tradiţiile de odinioară şi atmosfera specială a sărbătorilor de iarnă.

Sâmbătă, 24 decembrie, de la ora 18.00, vedem cum e un „Crăciun în Angel Falls” (CHRISTMAS IN ANGEL FALLS – SUA, 2017), în drama romantică regizată de Bradley Walsh, cu Rachel Boston, Tom Greene, Beau Bridges în distribuţie. În oraşul Angel Falls, ai cărui locuitori nu mai trăiau bucuria sărbătorii Crăciunului, este trimis un înger păzitor, Gabby, care să le reamintească tradiţiile de odinioară şi să le readucă fericirea. Dar, la rându-i, şi Gabby are propria problemă: respectarea regulilor. În misiunile anterioare, în loc să le ofere oamenilor doar călăuzire, s-a implicat prea mult în vieţile lor, ceea ce a dus la nenumărate încurcături.

Tot sâmbătă, 24 decembrie, ora 22.45, în comedia romantică „Cel mai dulce Crăciun” (DELIVER BY CHRISTMAS – SUA, 2020, regia Terry Ingram; cu: Alvina August, Eion Bailey), Molly este proprietara unei brutării-cofetării şi se pregăteşte intens pentru comenzile de Crăciun, iar Josh, un tânăr văduv care-şi creşte singur băieţelul, tocmai s-a stabilit în acelaşi oraş. Cei doi se întâlnesc şi se plac, dar Molly se simte foarte atrasă şi de un client misterios cu care vorbeşte adesea la telefon. Ceea ce încă nu ştie Molly este că Josh şi clientul de a cărui voce s-a îndrăgostit sunt, de fapt, una şi aceeaşi persoană.

„Crăciun la magazin” vine la TVR 1

Ajun de Crăciun cu peripeţii în comedia romantică „Crăciun la magazin” (A SHOE ADDICT’S CHRISTMAS – SUA, 2018), în regia lui Michael Robison, cu actorii Candace Cameron Bure, Luke Macfarlane, Jean Smart. Blocată din greşeală în magazinul unde lucrează, Noelle e vizitată de o femeie care susţine că ar fi îngerul ei păzitor. Alături de ea, Noelle călătoreşte în timp, prin Crăciunuri trecute şi viitoare, învăţând din vechile greşeli şi primind chiar şansa unei iubiri adevărate. Urmărim filmul duminică, 25 decembrie, ora 07.00, la TVR 1.

Tot în duminica de Crăciun, de la ora 18.00, ne amuzăm alături de Louis de Funes, Claude Gensac, Bernard Alane, Michael Lonsdale în comedia „Hibernatus” (HIBERNATUS – Franţa, 1969). Filmul în regia lui Edouard Molinaro este despre Paul Fournier, dispărut într-un naufragiu din 1905, la vârsta de 25 de ani şi care este regăsit în Groenlanda, înghețat, în 1969. Operaţia de readucere la viaţă reuşeşte şi „bunicul” cu alură de june-prim este încredinţat familiei, cu recomandarea expresă de a fi ferit de şocuri psihice. Astfel, industriaşul Hubert de Tartas, împreună cu soţia – nepoata lui Paul – şi copiii săi se văd forţaţi să-şi transforme viaţa într-o piesă de teatru cu costume de epocă. În cele din urmă, dragostea este cea care îl aduce pe Hibernatus la realitate, în timp ce Hubert, depăşit de evenimente, se congelează pentru viitor.

„Fericirea până la adânci bătrâneţi” se caută şi în comedia romantică „Nuntă de Crăciun” (WE WISH YOU A MERRY CHRISTMAS – SUA, Canada, 2018), regizată de David Winning, cu: Erin Krakow, Niall Matter. Când a luat hotărârea să-şi caute tatăl biologic, Miranda Chester nici nu bănuia că nu-şi va găsi doar familia mult visată, ci şi iubirea vieţii, pe Ian. După multe peripeţii, Miranda şi Ian decid în sfârşit să se căsătorească, dar apar la orizont mai multe obstacole, punându-le în pericol „fericirea până la adânci bătrâneţi”. Urmărim filmul duminica, 25 decembrie, ora 23.45, la TVR 1.

Sursa foto: TVR

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton