Homepage  / Știri

Puiu şi Mungiu se bat în competiţia oficială la Cannes

Puiu şi Mungiu se bat în competiţia oficială la Cannes

de Redactia Tvmania

Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a anunţat lista peliculelor care intră în competiţia oficială pentru Palme d’Or şi, printre cei menţionaţi, se află şi românii Cristi Puiu şi Cristian Mungiu.

hepta_497871

Primul aduce la Cannes pelicula „Sierra Nevada”, despre o reuniune de familie, cu Mimi Brănescu în rol principal. Al doilea vine cu „Bacalaureat”, cu Vlad Ivanov şi Adrian Văncică, o poveste despre implicaţiile rolului de părinte. Cele două filme vor concura cu „Julieta” (de Pedro Almodóvar), „Personal Shopper” (cu Kristen Stewart, de Olivier Assayas) şi „The Last Face” (cu Charlize Theron, de Sean Penn), printre altele. În total, 20 de filme intră în competiţia pentru cel mai important trofeu al festivalului.

Puiu şi Mungiu nu sunt singurii români care concurează la Cannes: „Câini” (cu Dragoş Bucur, regizat de Bogdan Mirică) intră în concurs la secţiunea „Un certain regard”. Alte două producţii autohtone concurează în competiţia de scurtmetraje („4:15 p.m. sfîrşitul lumii”, de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Sarga) şi în secţiunea Cinéfondation („Toate fluviile curg în mare” de Alexandru Badea).

În afara competiţiei, vor rula titluri ca „The BFG” (al lui Steven Spielberg), „Money Monster” (cu George Clooney şi Julia Roberts, regizat de Jodie Foster) şi „The Nice Guys” (cu Ryan Gosling şi Russell Crowe). Evenimentul se va desfăşura în perioada 11 – 22 mai, iar preşedintele juriului este regizorul George Miller („Mad Max: Drumul furiei”). Filmul din deschiderea festivalului va fi „Café Society” al lui Woody Allen.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton