În urma unui control de rutină efectuat de Poliția Rutieră, miercuri, Puya a fost oprit în trafic şi verificat și cu drugtestul. Pe numele său real Dragoş Gărdescu, artistul în vârstă de 42 de ani a fost confirmat pozitiv la consumul de cocaină, iar la alcooltest rezultatul a ieşit negativ.
Puya a fost oprit miercuri, în jurul prânzului, la un control de rutină în zona Dorobanţi. În timp ce la alcooltest rezultatul a ieșit negativ, drugtestul a indicat consum de cocaină, notează Digi 24. Ulterior, rapperul, pe numele său real Dragoș Gărdescu, fost dus ulterior la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru a i se recolta mai multe probe.
Între timp, Puya a rămas fără permis şi i s-a întocmit dosar penal. Dacă INML va confirma rezultatul înregistrat de aparatul DrugTest, Puya va fi trimis în judecată.
„În data de 27 aprilie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat. După verificarea documentelor prevăzute de lege, polițiștii au procedat la testarea preliminară a conducătorului auto cu aparatul DrugTest care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive. În acest context, persoana în cauză a fost condusă la sediul INML pentru prelevarea mostrelor biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin.1 din Codul Penal. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Cercetări Infracțiuni Rutiere din Brigada Rutieră, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, arată un comunicat al poliției.
Cu fiicele în videoclip
La sfârșitul anului trecut, Puya a lansat videoclipul piesei „Lie”, unde le-a avut alături și pe cele două fiice ale sale mai mari, Melissa (13 ani) și Iuliana (10 ani). Bineînțeles, alături de Puya a mai fost și soția lui, Melinda Gărdescu, care l-a ajutat cu organizarea.
Puya a declarat că nu este prima dată când fiicele lui apar în videoclipurile sale.
„Nu este prima dată când fetele apar în clipurile mele, sunt obișnuite. E greu să găsești copii pentru filmări, cu care să interacționezi ok!”, a spus Puya pentru click.ro.
Filmările au avut loc în aer liber, la o fostă fabrică.