Regizorul continuă să întrețină zvonurile din jurul unui ipotetic „Kill Bill Volumul 3”.
Regizorul continuă să întrețină zvonurile din jurul unui ipotetic „Kill Bill Volumul 3”.
De 11 ani tot așteptăm și nimic nu apare la orizont. În trena promovării noului său film, „Cei 8 odioşi” (pe care-l consideră cel de-al optulea film al său, numărând o singură dată cele două „volume” din „Kill Bill”), Tarantino a confirmat că se gândește în continuare să se lase de cinema după al 10-lea film. Deci am mai avea încă două aventuri pe marele ecran, ceea nu nu mai lasă prea mult loc pentru „Kill Bill 3”. Cu toate astea, Quentin Tarantino nu este gata să-l înmormânteze. „De fiecare dată când fac un film, mă văd deja filmând urmarea, apoi prequel-ul, până într-un moment în care hotărăsc să trec la altceva. Dar timp de câteva luni sunt convins și eu: da, da, voi face un al treilea «Kill Bill», apoi încă unul și o urmare, ar putea fi «Kill Bill – Origins»!”, s-a amuzat regizorul răspunzând redactorilor de la „Premiere”. Dar asta nu înseamnă însă că proiectul e mort: „Niciodată nu am zis niciodată când a fost vorba despre «Kill Bill»…”, a redevenit serios Tarantino.