Quentin Tarantino a mărturisit într-un interviu recent că nu are de gând să regizeze un film din Universul Cinematografic Marvel. Tot celebrul regizor a explicat de ce nu este interesat să realizeze un film cu supereroi.
Quentin Tarantino a mărturisit într-un interviu recent că nu are de gând să regizeze un film din Universul Cinematografic Marvel. Tot celebrul regizor a explicat de ce nu este interesat să realizeze un film cu supereroi.
Nu vă așteptați să-l vedeți prea curând pe Quentin Tarantino în spatele camerei de filmat a unui film cu supereroi. Regizorul „Once Upon a Time in Hollywood” a respins ideea de a regiza un film din Universul Cinematografic Marvel, într-un nou interviu acordat publicației L.A. Times.
„Trebuie să fii un argat pentru a face aceste lucruri”, a spus Tarantino despre posibilitatea de a regiza un film din MCU. „Eu nu sunt o mână de lucru angajată. Nu sunt în căutarea unui serviciu”.
El a adăugat că filmele cu supereroi au o „influență similară” asupra cinematografiei moderne cu cea pe care o aveau musicalurile de studio în anii ’60.
Asta nu înseamnă că Tarantino nu s-a gândit niciodată să se implice în realizarea de francize. Pentru o vreme, s-a gândit la ideea de a regiza un film „Star Trek”. În cadrul unui interviu pentru EW despre „Once Upon a Time in Hollywood”, Tarantino a spus că scenaristul filmului „The Revenant”, Mark L. Smith, „a scris un scenariu foarte mișto”, dar „nu știu dacă îl voi face sau nu”. De atunci, ideea s-a stins.
Până la urmă, Tarantino a spus adesea că intenționează să regizeze doar zece filme, iar „Once Upon a Time in Hollywood” a fost al nouălea. Încheierea carierei sale de regizor cu o franciză nu pare potrivită, scrie Entertainment Weekly.
Deși nu au apărut încă vești despre ce are în plan pentru finalul său regizoral, fanii operei lui Tarantino se pot bucura în prezent de scrierile sale: Romanul său „Once Upon a Time in Hollywood” a apărut anul trecut, iar noua sa carte de critică „Cinema Speculation” (care a stat la baza interviului din L.A. Times) este acum în librării.