Homepage  / Articole

Rachel Weisz este doamna Daniel Craig

Rachel Weisz este doamna Daniel Craig

de Redactia Tvmania

Rachel Weisz şi Daniel Craig şi-au revenit rapid după eşecul relaţiilor longevive cu Darren Aronofsky, respectiv Satsuki Mitchell, şi – după o iubire de câteva luni – şi-au spus „Da” în faţa altarului.

Actorii Rachel Weisz (41 de ani) şi Daniel Craig (43 de ani) au devenit un cuplu toamna trecută, la filmările pentru pelicula „Dream House” (care are premiera în septembrie 2011). În film, cei doi sunt soţ şi soţie, iar acum viaţa imită filmul pentru cei doi britanici: Rachel şi Daniel s-au căsătorit, la New York, în casa unui amic, pe 22 iunie, informează „News of the World”.

Ei au optat pentru o ceremonie restrânsă, alături de doar patru invitaţi, doi dintre aceştia fiind fiica adolescentă a lui Craig din prima căsătorie (Ella) şi puştiul de 5 ani al lui Weisz, din relaţia cu Darren Aronofsky (Henry). „Sunt îndrăgostiţi nebuneşte şi abia aşteptau să se căsătorească, dar nu voiau să-şi bată capul cu organizarea unei nunţi mari. Au avut doi prieteni ca martori şi copiii lor din relaţiile anterioare şi atât”, a explicat o sursă penru publicaţia britanică amintită.

Pentru Weisz, aceasta este prima căsătorie: ea a mai fost iubita regizorului Darren Aronofsky („Lebăda neagră”) timp de zece ani (2001-2010; din 2005 erau logodiţi). Craig în schimb a mai fost însurat o dată, cu actriţa scoţiană Fiona Loudon (între 1992 şi 1994) şi a avut relaţii stabile cu actriţa germană Heike Makatsch (1994-2001) şi producătoarea Satsuki Mitchell (2004-2010).

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton