Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Radu Vâlcan a renunţat la “Poveştiri adevărate”

de Redactia Tvmania

Pe 31 mai, Radu Vâlcan a prezentat pentru ultima oară emisiunea “Poveştiri adevărate”, alături de colega sa, Ioana Maria Moldovan. Radu va pleca pentru o lună în America, unde va lua cursuri de actorie, după care, va relua filmările la noul serial MediaPro Pictures care va începe în toamnă tot la Acasă şi în care interpretează rolul unui arab.

Radu (care a fost desemnat anul trecut de către cititorii TV Mania cel mai sexi star TV) a declarat că se simte onorat că a făcut parte din echipa “Poveştirilor” şi că, din august 2009, a avut posibilitatea să evolueze foarte mult profesional. “Îmi va fi dor de toţi, dar colaborarea mea cu ei nu se va opri aici”, a spus el.

Radu a mărturisit că în Los Angeles va încerca să îmbine plăcutul cu utilul, adică se va relaxa (“Cu siguranţă, nu voi rata un salt cu paraşuta deasupra Grand Canyon-ului”, a zis el), dar va lua şi cursuri de actorie. “Este un plus pe care vreau să-l adaug, pe lângă orele intensive de acest gen pe care le susţin împreună cu regizorii pe platourile de la Buftea”, a declarat vedeta Acasă.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te