Raluca Lăzăruţ a născut în urmă cu patru luni în Statele Unite primul ei copil, o fetiță care a primit numele Gemma.
Raluca Lăzăruţ a născut în urmă cu patru luni în Statele Unite primul ei copil, o fetiță care a primit numele Gemma.
Fosta prezentatoare s-a stabilit în urmă cu cinci ani și jumătate în America alături de soțul ei, afaceristul Horațiu Boeriu, iar vestea că a devenit mamă a fost făcută public de-abia acum. Raluca a urcat pe contul ei de Instagram o poză cu fetița ei nou-născută însoțită de mesajul:
„În ciuda tuturor lucrurilor, 2020 este cel mai bun an al meu de până acum! Faceţi cunoştinţă cu Gemma, mica mea bijuterie. 4 luni astăzi!”.
Raluca Lăzăruţ (care s-a lansat în showbiz în urma participării sale la reality-show-ul „Big Brother”) a fost prezentatoare atât la Antena 1, Antena 3, cât și la Kanal D, însă a lăsat cariera în televiziune pentru a-și însoți soțul în America, la Chicago. De cinci ani, Raluca (37 de ani) se bucură de o viață frumoasă peste Ocean, încercându-și norocul în actorie. Frumoasa vedetă a apărut în numeroase reclame, pe coperțile revistelor și chiar a primit mici roluri în seriale cunoscute precum „Camera de gardă”/ „Chicago Med” (Diva), „Empire” sau „Chicago P.D”.
Raluca Lăzăruţ și Horațiu Beriu sunt împreună din 2012, iar în 2016 s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii restrânse, nașii celor doi fiind Adelina și Cristi Chivu.