Ai fost pe undeva vara aceasta?
Am avut parte de trei vacanţe în primăvară, în Dubai, Barcelona şi Viena, aşa că mă declar total relaxată până la sfârşitul verii, când intenţionez să evadez, dar n-am ales încă destinaţia. În plus, în fiecare săptămână, ajung câte două zile pe plaja Kanal D Summer Studio din Mamaia, unde am plăcerea să mă întâlnesc cu telespectatorii, să facem poze, să jucăm volei.
Ţi-e dor de divertisment?
Eu mă bucur de „călătoria” în sine, nu mă gândesc niciodată la scopul ei, aşa a fost şi cu divertismentul, m-am bucurat de el şi mi-a oferit satisfacţii incredibile, iar acum sunt trup şi suflet alături de formatul jurnalului de prânz de la Kanal D. Îmi place tare mult ceea ce fac.
Au apărut zvonuri că te-ai căsătorit cu iubitul tău, Tiberiu Irimia, este adevărat?
Nici pomeneală… 🙂
Totuşi, urmează să faci pasul cel mare în perioada următoare?
Ne trăim din plin relaţia şi nu am planificat încă următorul pas.
Cum te menţii în formă vara?
Ador apa şi profit de vacanţele în care am o mare sau un ocean în apropiere, pentru a mă bălăci cât pot de mult. În rest, fac pilates, yoga şi port de bras, mânânc de toate, dar nu exagerez cu nimic.