„Cartea a fost, este și va fi cel mai la îndemână refugiu de care dispun. Poate acesta a și fost motivul pentru care am ales să urmez Facultatea de Litere. Știam că va trebui să citesc mult pentru a trece examenele și mi s-a părut o treabă extraordinară. Îmi plac romanele inspirate din realitatea socială, din complicitatea relațiilor interumane, mă atrag intrigile aprige și bolnăvicioase. În general, în cărți nu-mi plac lucrurile previzibile și şablonistice și nici situațiile clare, albe sau negre, ci acelea colorate.
Cea mai bună și mai complexă carte citită vreodată e „Mă numesc Roşu” de Orhan Pamuk, iar cea care m-a marcat cel mai mult e „Maitreyi” de Mircea Eliade. În ceea ce privește poezia, Minulescu și romanțele lui sunt pe sufletul meu. Cărțile cele mai dragi sunt însă cele scrise de tatăl meu, 4 la număr, dintre care ultima, „Caleidoscopul de pe terasă” are incluse și niște eseuri scrise de mine. Îmi place să spun că asta e moștenirea de suflet lăsată de el”, mărturisește Raluca Lăzăruţ.