Homepage  / Vedete româneşti

Raluka are grijă de o adevărată „menajerie”: 5 câini și 9 pisici

Raluka are grijă de o adevărată „menajerie”: 5 câini și 9 pisici
9

de Cătălina Matei,

Când nu filmează pentru „SuperStar” sau nu înregistrează în studio, Raluka își împarte timpul între birou, familie, prieteni și... animale. Artista are acasă o adevărată menajerie, iar pasiunea ei pentru câini se poate observa ușor și din fotografiile pe care le postează pe contul său oficila de Instagram.

Raluka este o mare iubitoare de animale, în special de câini. De altfel, pe contul său de Instagram se regăsesc multe imagini în care jurata de la „SuperStar” apare alături de e. Sunt foarte multe cadre cu Achille, un Cane Corso pe care artista îl crește de mic.

„Am rămas cu 3 câini de talie mare și 2 de talie mică, pe care tăticul meu i-a salvat din pădure. Da, pe Achille și pe Betu (SaintBernard) îi postez cel mai des pentru că Dona nu vine cu noi la apă și în pădure, nu este chiar cea mai sociabilă. J Pe lângă toți acești căței, mai avem și aproximativ 9 pisici”, ne-a mărturisit Raluka.

Topită după nepoței

Pe lângă câinii preferați, Raluka adoră să-și petreacă timpul liber și alături de nepoții ei, care s-au obișnuit deja să-și vadă mătușa preferată la televizor. ”Cu nepoțeii mei petrec cel mai mult timp. Da, mă văd la televizor, dar sunt obișnuiți. Practic, de când s-au născut m-au văzut pe micul ecran, ceea ce pentru ei a devenit normal. Nu sunt impresionați de faptul că mă văd pe sticlă. Pe ei îi impresionez mai mult dacă ne jucăm împreună sau dacă ne dăm cu skate-ul”, ne-a mai dezvăluit Raluka.

Singura prezență feminină din juriul de la „SuperStar”

Alături de Smiley, Marius Moga și solistul trupei Carla’s Dream, Raluka jurizează concurenții de la „SuperStar”, emisiunea difuzată de PRO TV. Este singura prezență feminină și se înțelege de minune cu colegii săi. Dacă pe Smiley și pe Moga îi cunoaște de multă vreme, cu Carla’s e la prima colaborare.  Și tot o premieră pentru Raluka este și postura de jurat care, de altfel, o prinde foarte bine.

Cine este Raluka

Numele său real Alexandra Raluca Nistor și s-a născut pe 14 noiembrie 1989 la Deva. Se numără printre cele mai apreciate cântărețe de muzică dance-house. Ea a atras atenția prin talentul său, după ce a câștigat Marele Trofeu al Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „George Grigoriu”. De asemenea, a ieșit pe locul doi la Festivalul Mamaia 2008, la secțiunea interpretare.

În 2008, Raluka a participat la Megastar și a făcut parte din formația Pepper Girls, care s-au clasat pe locul doi.

În 2009, Raluka a colaborat cu DJ Sava, iar primele două melodii „September” și „I like the trumpet” s-au bucurat de un mare succes.

De asemenea, Raluka a participat la mai multe emisiuni printre care „Te cunosc de Undeva” și „Asia Express – Sezonul 1”, unde a și câștigat de altfel împreună cu buna sa prietenă Ana Baniciu.

raluka-93772128_2776429159061222_5906878211635019776_nIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton