Ramona Crăciunescu, dezvăluiri emoționante la Survivor România
Ana Dobrovie, Relu Pănescu și Ramona Crăciunescu sunt cei trei concurenți care au fost votați de către colegii lor pentru eliminare. După ce au fost propuși spre eliminare, Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii, le-a dat cuvântul celor trei. În acest context, dezvăluirile pe care le-a făcut Ramona Crăciunescu la Survivor România au luat prin surprindere pe toată lumea.
Aceasta a dezvăluit că, acum patru ani, și-a pierdut fiica și iubitul într-un accident. De asemenea, Ramona își dorește să îi demonstreze fiului ei că este puternică.
„Am venit în acest show să arăt că sunt puternică. Mă consider deja o supraviețuitoare pentru că în urmă cu patru ani am avut un accident urât, în care mi-am pierdut fetița și iubitul. Am venit aici să demonstrez că sunt puternică. Uneori prea emotivă. Vreau și îmi doresc din tot sufletul să aduc puncte, să dau totul pe traseu, doar că eu nu mă manifest prin furie atunci când intru. Felul meu de a mă manifesta este să termin cu bine și să aduc puncte, să demonstrez fiului meu că are o mamă puternică și că în viață, chiar dacă aceasta este foarte grea și te bagă sub pământ, să te ridici mereu cu fruntea sus și să îți demonstrezi că poți și să tragi cu dinții până nu mai poți ca să reușești. Îmi doresc să rămân în această competiție. Consider că până acum nu am arătat tot”, a spus și Ramona Crăciunescu, la Survivor România 2022.
Citește și: