După doi ani de la nașterea prematură a gemenilor săi, Ramona Păuleanu a revenit pe micul ecran, la Antena 1 însă și nu la Pro TV, acolo unde a activat în ultimii ani. Trecerea de la un post la altul s-a produs „fără averse”, căci jurnalista a mai lucrat în trustul din Băneasa și în urmă cu 15 ani.
Deși a activat mai mulți ani la Pro TV, după întoarcerea sa din concediul de creștere a copiilor, Ramona Păuleanu a decis să revină pe micul ecran însă la un alt post. A purtat tratative cu mai multe trusturi, însă a ales Antena 1. Cum s-a integrat în noua echipă și cum reușește să împace și viața profesională cu cea personală… aflăm imediat!
După doi ani de concediu pentru creșterea copiilor ai revenit pe micul ecran, la Antena 1. Cum a fost revenirea?
A contat enorm faptul ca pe mulți dintre ei ii cunoșteam deja și ei ma cunoșteau pe mine. Căci primul meu loc de munca în televiziune a fost Antena 1, acum aproximativ 15 ani.
Practic, cu ei a început schimbarea vieții mele și cu ei continuă.
Atunci când am luat decizia să revin în Antena a contat compatibilitatea. Plecarea de la ProTV nu a fost una cu scandal sau resentimente. Pur și simplu ne-am dat seama ca nu mai putem continua în termenii de dinainte, asa ca am ales sa plec. Și ma bucur foarte mult ca am ales Antena 1. Nu a fost singura mea opțiune, însă ei s-au mulat perfect pe dorințele mele. Și sper ca și eu pe ale lor. A fost o trecere mult mai ușoară decât am anticipat, îmi place sa lucrez aici, m-am integrat imediat, simt ca sunt apreciata și merg cu mare entuziasm la munca.
Am o satisfacție enormă să îmi scriu prognozele împreună cu producătorul, să fac textul pe limbajul meu, unul accesibil tuturor, și, sper eu, un pic mai aparte, mai cu suflet și viată, pentru ca este pasiunea mea.
Și cum te-ai adaptat până acum în noua echipă? Ce te-a surprins cel mai tare la noul loc de muncă?
Ce m-a surprins? Faptul ca nu au prompter la meteo. Haha. Nu știu cum pare de dinafara, dar eu vă spun ca inițial este greu. Mai ales în zilele complicate, cu multe evenimente meteorologice. Mi-a fost teama că nu mă voi descurca și ii priveam cu mare admirație pe colegii mei. Și acum ii privesc, însă pe măsură ce trece timpul, simt ca m-am obișnuit și eu și îmi este din ce în ce mai ușor. Când faci asta în fiecare zi, e imposibil sa nu înțelegi, sa nu faci conexiuni, să nu vezi continuitatea. Și au dreptate când au spus că prezentarea „la liber” îți dă o mai mare naturalețe, ești mai mult uman, aproape de publicul tau, de cei de acasa.
Eu sper că m-am adaptat bine, spunem și mai sus, pare că ne știm dintotdeauna, nu simt stinghereala începutului.
Nu m-a uimit, mai bine spus mi s-a reconfirmat părerea ca toți colegii mei sunt profesioniști, muncitori, serioși, dedicați.
Dincolo de mămiceală și de podcast-ul tău și al Adrianei Iovi-Stere („Creștem mari”), cum ți s-a părut televiziunea în timpul în care nu ai mai fost „în linia întâi”?
Nu știu să răspund la această întrebare pentru că nu am deschis televizorul în perioada de după naștere și până m-am întors. Am luat o pauză în adevăratul sens al cuvântului și m-am dedicat copiilor, casei, atât. A fost și foarte complicată perioada aceasta pentru mine, știți foarte bine, nu am avut starea și energia necesară să mă încarc cu alte evenimente care, de multe ori, sunt tragice.
Dar cu siguranță că fost o lume mai tristă pentru că nu am fost eu. Glumesc!
Cum reacționează gemenii tăi. Alexandra și Luca, când te văd la TV? Mai ales că nu aveți astfel de dispozitive prin casă… dacă nu s-a schimbat situația între timp…
Nu m-au văzut niciodată la televizor. Dar că tot ați întrebat, voi face acest experiment. Ii voi lăsa să mă privească și voi filma momentul, să văd cum reacționează.
Apropo de ei… cu cine rămân când tu ești plecată?
Cu bonele. Nu am una, am două în permanenţă. Pentru că una singura nu se descurcă cu amândoi. Chiar în timp ce scriu Luca dărâmă bucătăria, iar Alexandra doarme.
Au program diferit, preocupări și interese diferite, inclusiv când merg la joacă. Unul trage într-un loc, celalalt în altul. Bine, se și caută. Mai ales Alexandra îl caută pe Luca dacă nu-l vede câteva minute, dar în rest, când unul mănâncă celălalt nu vrea, unuia îi este somn, celuilalt nu, și așa mai departe.
A contat și faptul că aşa i-am obișnuit, sunt conștientă. Sunt atâtea mamici care nu primesc ajutor și sunt nevoite sa se descurce cu doi copii deodată și ele sunt dovada vie că se poate. Nu zic că e ușor, e foarte greu, însă dacă nu ai încotro trebuie sa faci în asa fel încât sa aibă același program și se vor învăța aşa de mici. Bănuiesc. Pentru că nu am trecut prin asta.
Știți că la mine totul a fost atipic.
Timp de 2 luni am stat cu amândoi în spital, de la naștere, și nu s-au simțit fizic unul pe celalalt. Au stat în incubatoare și pătuțuri diferite și nici nu mi-au fost dați în braţe în același timp…
Pe Luca l-am adus acasă după alte 6 luni și jumătate, timp în care Alexandra și-a format un alt program.. Probabil că a contat și startul, nu știu.. Cert este ca sunt diferiți în tot ceea ce fac, iar noi i-am lăsat sa fie asa.
Sursa foto: Instagram