De mai bine de 10 ani, Ramona Păun trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Cosmin, iar cei doi chiar urmau să se căsătorească, însă pandemia a deturnat planurile. Între timp, prezentoatarea știrilor din sport de la Pro TV nu mai pune presiune asupra evenimentului și se bucură de o vară plină de călătorii alături de iubitul ei. Mai multe detalii aflăm imediat!
Cum arată vara asta pentru tine, până acum? Din toate punctele de vedere…
Sunt născută în mijlocul verii, pe 15 iulie, așa că în fiecare an îmi sărbătoresc aniversarea în concediu, iar asta face ca fiecare vară să fie specială. În acest moment, răspund la interviu dintr-un balansoar al unui castel de pe Valea Loarei. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că e bun cu mine și îmi dăruiește atâtea amintiri frumoase.
Profesional sunt fericită, cei dragi sunt bine, așa că n-am motive să fiu nemulțumită de cum arată lucrurile în prezent. 🙂
Și cum reușești să te menții așa frumoasă? 😉 Care este ritualul tău de frumusețe pe care-l respecți cu strictețe?
Mă ajută și colegele de la machiaj ca să fiu o prezență plăcută în ochii telespectatorilor.
Pentru că am trecut de 35 de ani, realizez că eforturile trebuie să crească pentru a mă menține în formă. Genele au fost generoase cu mine, dar din acest punct pare că trebuie să mă străduiesc mai mult pentru a fi telegenică în continuare.
Ai fost și la un concert, la Praga. Cum a fost experiența acolo?
Iubesc muzica, iar cea mai mare bucurie a mea e să merg la concertele artiștilor favoriți. Mulți ani am așteptat momentul de la Praga. Imagine Dragons este trupa mea preferată și abia acum am reușit să mă sincronizez cu unul dintre turneelor lor. A fost de vis! Primul lucru pe care l-am făcut când am ieșit de la concert a fost să caut pe net informații despre următoarele lor concerte, ca să merg din nou cât mai repede. :))
După doi ani de pandemie, lucrurile par mai așezate… Ce se întâmplă cu planurile de nuntă, pe care le-ai amânat?
Ne organizăm ușor-ușor, dar am învățat să nu mai punem presiune pe noi. Nu vrem să transformăm nunta într-o sursă de stres, așa că o s-o facem în ritmul și stilul nostru, fără surle și trâmbițe.
După 10 ani de relație, poate și mai mult, ce te mai surprinde la persoana iubită?
Încă mă fascinează calmul și echilibrul lui în momente în care eu sunt în cealaltă extremă ca stare.
Până și pe noi înșine reușim să ne surprindem în mod plăcut de-a lungul vieții cu reacțiile sau acțiunile noastre, cu atât mai mult când vine vorba de omul de lângă noi. Important e să fim prezenți și să ne conectăm cu jumătatea noastră pentru a observa frumosul din celălalt.
Acasă, cine deține supremația asupra telecomenzii? 😉
Cu ritmul nostru de viață, nu ne mai rămâne prea mult timp de stat în fața televizorului, așa că disputele pe telecomandă nu prea există. Noroc că avem două televizoare și atunci asta e soluția ideală când nu suntem pe aceeași lungime de undă cu alegerile. 🙂
Dincolo de știrile din sport, ce altceva urmărești la TV?
M-am uitat cu mare curiozitate la Survivor, să văd cum evoluează concurenții din punct de vedere psihologic în acele condiții dificile. Iar acum aștept cu interes următorul serial care va fi la ProTV, în care unchiul George Mihăiță va juca rolul unui mafiot influent și sunt nerăbdătoare să-l descopăr în această ipostază ca actor.
Ți-ar plăcea să încerci și divertismentul? Ce format crezi că te-ar prinde cel mai bine?
Nu m-am gândit la asta niciodată, doar mă bucur de ce trăiesc acum din punct de vedere profesional. Totuși, cred că Știrile mi se potrivesc cel mai bine deocamdată. Dar dacă mi s-ar potrivi o abordare diferită la un moment dat, cu siguranță se vor ivi ocazii.
Ce pozne a mai făcut Kido, cățelul tău, în ultima vreme? 😉
Simt că sunt cea mai norocoasă stăpână de cățel. Kido e perfect și viața cu el e foarte ușoară și frumoasă. Nu face boacăne, așa că n-aș ști ce să răspund la întrebarea asta. :)) Nu strică niciodată nimic prin casă, face pipi doar afară și stă foarte liniștit când suntem plecați cu orele. E un cățel tare bun și îl iubim enorm.
Și care sunt lucrurile / persoanele pe care nu le poți refuza niciodată?
Evident, Kido e slăbiciunea mea cea mai mare și aș face orice ca să fie fericit. Bine că nu știe să vorbească și să-mi ceară cine știe ce nebunii, că n-aș putea să-i spun nu. :))
Nu pot refuza un desert delicios sau un film bun, chiar dacă știu că a doua zi mă trezesc la 4:00 dimineața pentru Știri.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9