Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Ray Stevenson va juca în sezonul şapte din „Dexter”

de Redactia Tvmania

Actorul irlandez Ray Stevenson (47 de ani) – cunoscut datorită serialului „Roma” – a semnat contractul pentru un rol în a şaptea serie din „Dexter”.

Insidetv.ew.com scrie că Stevenson va fi capul unui cartel rus de crimă organizată, din Miami, unde are loc acţiunea serialului cu Dexter Morgan (Michael C. Hall).

Al şaptelea sezon va fi, probabil, penultimul pentru serialul început în 2006, şi este aşteptat cu nerăbdare de fani, în toamnă (la americani, difuzarea lui va începe pe 30 septembrie), după ce în seria a şasea Dexter a fost descoperit ucigând de sora lui vitregă, Debra (Jennifer Carpenter, fosta soţie a lui Hall), care tocmai îşi dăduse seama că îl iubeşte pe acesta mai mult decât ca pe un frate.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te