Dani a fost uimit de cât de puțin vorbește prezentatorul Dermot O’Leary. “Vine foarte relaxat la repetiții. Și e superorganizat. Nu face glume, dar este jovial. Însă nimeni nu se uită la acest concurs ca să vadă ce glume a mai făcut prezentatorul”.
De asemenea, a fost frapat de faptul că Louis Walsh, cel mai vechi jurat XFactor, e luat “în balon” de toată lumea, începând cu prezentatorul și terminând cu ceilalți membri ai juriului, Gary Barlow, Nicole Scherzinger și Sharon Osborne, și nu se supără niciodată, oricât de departe sunt duse glumele.
La ediția britanică, membrii juriului nu se sfiesc să-și aducă rudele în sală.
“Prezentatorul a venit cu părinții, care au stat aproape de noi, iar Nicole Scherzinger cu mama, cu bunica și cu nepoata…”, spune Răzvan.
Și tot el mai povestește că Nicole a fost foarte marcată de faptul că a trebuit să aleagă între doi concurenți din echipa ei. “După aceea, în culise, Barlow o consola pe Nicole ca un frate”, mai povestește el. Și adaugă: “Faptul că am văzut acolo acest show, că am avut acces în backstage, unde ne plimbam pe lângă ei fără nici o problemă, a însemnat enorm pentru noi”.
Răzvan și Dani vor prezenta, din 24 noiembrie, Galele X Factor live, la Antena 1.
Nu uita! X Factor a fost nominalizat la Premiile TVmania. Votează şi TVmania te premiază!
Citeşte şi: