Astfel, până vineri, când se vor anunţa câştigătorii, Răzvan şi Dani vor avea în fiecare zi câte doi finalişti care vor trece prin probe de foc:
„Ne căutăm înlocuitori pentru momentele dificile care pot apărea uneori în viaţa unui matinal”, mărturiseşte Dani Oţil.
Aşa se face că astăzi, Mini Răzvan, pe numele lui adevărat Răzvan Greceanu, în vârstă de 11 ani, a venit alături de Mini Dani, Mircea Cazan, de numai şase ani, ca să-i cunoască pe adevăraţii moderatori ai matinalului. Cei doi au dansat, au avut momente de improvizaţie, au desenat şi s-au distrat alături de echipa de la „Neaţa cu Răzvan şi Dani”.
Cum se vor desfăşura probele la care vor fi supuşi prichindeii Mini Răzvan şi Mini Dani rămâne de văzut la matinalul difuzat de Antena 1, de luni până vineri.