Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Răzvan Simion și Dani Oțil prezintă „X Factor”, sezonul 10

de Ioana Maria,

De zece ani, prezentatorii X Factor, Răzvan și Dani, au străbătut țara în lung și în lat pentru a găsi factorul X, iar în 2021 au pregătit și mai multe surprize pentru cei de acasă, dar și pentru jurații Loredana, Ștefan Bănică, Delia și Florin Ristei. Cel de-al zecelea sezon X Factor va avea o dublă premieră, pe 6 și pe 10 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1. 

Cu mașina, autocarul, pe jos sau cu avionul, Răzvan și Dani au avut ocazia în cei zece ani de X Factor să străbată întreaga țară pentru a căuta factorul X și au reușit să găsească de fiecare dată acele prezențe care au făcut istorie.Nu ne-am dat seama când au trecut ani, dar au trecut în bine. Am învățat lucruri, ne-am făcut prieteni, iar parte din foștii concurenți, fie ei câștigători sau nu, ne-au devenit amici, invitați la Neatza de-a lungul timpului. E un bulgăre ce s-a rostogolit pentru a face un mare om de zăpadă cândva în decembrie anul acesta, la finala sezonului 10. Cred că e singurul show de genul acesta în care un câștigător cum e Florin Ristei, după niște sezoane, se așează la masa juraților cu șanse mari ca anul acesta să câștige și din această ipostază. Mi se pare că am punctat niște chestii esențiale în dinamica show-ului”

Răzvan Simion

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Și pentru că legăturile create în ultimii zece ani s-au păstrat în unele cazuri, noul sezon X Factor aduce și multe momente impresionate. ”Mi-am făcut un calcul că dacă în urmă cu zece ani noi eram tot aici, făcând asta, există șanse mari ca o concurentă de acum zece ani să participe acum în calitate se susținător pentru fiul sau fiica sa. Avem de altfel și multe povești foarte interesante, am și lăcrimat puțin… Nu eu! Eu sunt de piatră, dar membrii juriului au plâns, nu pot să descriu exact nu vreau să dezvălui prea mult din suprize”  

Dani Oțil

În 2021, Răzvan și Dani sunt hotărâți să deschidă noi porți și, mai mult, au pregătit și surprize, atât pentru cei de acasă, cât și pentru jurații  Loredana, Ștefan Bănică, Delia și Florin Ristei. Care sunt acestea și cum vor reacționa cei patru jurați, cei de acasă pot afla începând de luni, 6 septembrie și vineri, 10 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1, când X Factor sezonul 10 se va vedea în doză dublă de emoție.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te