Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Reacția lui Mario Fresh, după ce a aflat cine a încercat să o agațe pe Alexia Eram în Dubai. „Eu de ce nu știu asta?”

Reacția lui Mario Fresh, după ce a aflat cine a încercat să o agațe pe Alexia Eram în Dubai. „Eu de ce nu știu asta?”
13

de Andra Stana,

În vară, Alexia Eram a locuit, timp de câteva săptămâni, în Dubai, în Emiratele Arabe Unite. Acum, într-unul dintre vloggurile lui Selly de pe YouTube, fiica Andreei Esca a povestit ce a făcut atunci când un bărbat de peste 50 de ani a încercat să o agațe.

Alexia Eram, în vârstă de 22 de ani, i-a povestit lui Selly că a refuzat avansurile bărbatului. Totul s-a întâmplat cu puțin timp înainte ca Mario Fresh, iubitul ei, să ajungă în Dubai.

„Am fost agățată în Dubai de un bărbat mai în vârstă. Când eram în Dubai, înainte să vii tu. Eram la un hotel cu sora ta, la barul hotelului și mâncam acolo, beam ceva. După aceea a venit un domn mai în vârstă de la masa alăturată. Cred că avea peste 50 de ani. A venit la noi la masă, ne-a oferit un prosecco și a început să vorbească cu noi. Evident că eu l-am alungat, nu am acceptat acea sticlă de prosecco”, a povestit iubita lui Mario Fresh în cadrul podcastului lui Selly, conform Fanatik.

Reactia-lui-Mario-Fresh-dupa-ce-a-aflat-cine-a-incercat-sa-o-agate-pe-Alexia-Eram-in-Dubai-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

Mario Fresh, care a participat și el la podcastul lui Selly, a reacționat rapid. Artistul a spus că habar nu a avut că iubita lui a fost agățată de un bărbat mai în vârstă. „Eu chiar nu știu asta. Eu de ce nu știu asta? Pe bune? Când, mă? Deci de asta miroseai tu a prosecco? Glumesc. Foarte frumos. Așa se face”, a fost reacția lui Mario Fresh.

De ce Alexia Eram nu vrea să fie prezentatoare de știri

Alexia Eram și-a construit o carieră frumoasă în mediul online și nu își dorește să calce pe urmele mamei ei, Andreea Esca, și să fie prezentatoare de știri. Ea a studiat moda și a absolvit, de curând, facultatea pe care a urmat-o în Marea Britanie.

„Cu siguranță nu o să prezint știrile, mi se pare prea serios, dar o emisiune de divertisment cred că mi-ar plăcea. (…) Este prea serios. Cred că trebuie să ai o imagine prea serioasă, iar acest lucru este prea greu pentru mine. Aș face ceva mai în partea de divertisment”, a spus Alexia Eram despre motivul pentru care nu vrea să prezinte știrile.

Tânăra se gândește și la domeniul pe care l-a studiat în facultate și nu exclude ideea de a-și face propriul brand.

Abia am terminat acum facultatea și asta vorbeam mai devreme cu cineva, nu știu, o să văd dacă o să îmi fac un brand sau o să merg pe altă parte”, a mai spus Alexia.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton