Homepage  / Vedete / Vedete străine

Reacția lui Reese Whiterspoon când a aflat că un celebru actor a fost îndrăgostit de ea în tinerețe: „Ce?!”

Reacția lui Reese Whiterspoon când a aflat că un celebru actor a fost îndrăgostit de ea în tinerețe: „Ce?!”

de Andra Stana,

Reese Witherspoon a fost invitată recent în emisiunea lui Ellen DeGeneres. Actrița nu a venit singură, ci însoțită de Matthew McConaughey. În emisiunea „The Ellen DeGeneres Show”, cei doi și-au promovat cel mai nou film, animația „Sing2”. Totodată, actrița a aflat și despre sentimentele pe care colegul ei de breaslă le-a avut pentru ea în urmă cu mai mulți ani.

McConaughey (52 de ani) i-a mărturisit, în direct la tv, colegei sale de distribuție că a fost îndrăgostit de ea. Actorul a recunoscut că Reese a fost una dintre primele actrițe de care s-a îndrăgostit. Și asta datorită rolului pe care l-a făcut în „Man In the Moon”, scrie filmnow.ro.

„Dacă ai văzut filmul…era inevitabil”

„M-am îndrăgostit de domnișoara care acum stă în stânga mea”, a spus Matthew, în timp ce a făcut un semn cu capul către Reese.

Actrița de 45 de ani a fost vizibil șocată de dezvăluirea colegului ei. De menționat și faptul că, atunci când a jucat în „Man In the Moon”, film lansat în 1991, Reese avea doar 14 ani. 

Reese Witherspoon, Jason London, „The Man in the Moon” (1991)

„Ce?!’”, a exclamat starul din „Legally Blonde”.

„Reese a fost una dintre primele vedete de care m-am îndrăgostit și daca ai văzut filmul înțelegi de ce, era inevitabil să nu te îndrăgostești de ea”, a explicat Matthew.

„Aaaa, ești atât de dulce!”, a reacționat Reese, iar Matthew a asigurat-o că este o poveste adevărată.

De cine a fost îndrăgostită Reese Witherspoon

Din nefericire pentru starul din „How To Lose A Guy In 10 Days”/„Cum să scapi de un tip în 10 zile”, Reese nu a putut spune același lucru despre el. În schimb, actrița din „Legally Blonde”/„Blonda de la Drept” și-a adus aminte că a fost foarte îndrăgostită de Val Kilmer în rolul Jim Morrison, în 1991, în „The Doors”, mai scrie sursa citată.

Apoi, Matthew și Reese au povestit că deși au jucat în trei filme împreună nu au apărut niciodată în aceeași scenă. 

„Cred că oamenii vor să ne vadă într-un film împreună cu adevărat”, a intervenit Reese. Acesta este momentul în care cei aflați în studio au reacționat imediat cu ropote de aplauze. 

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton