În calitate de organizator, TVR a publicat pe pagina de Facebook un mesaj care vine ca reacţie la decizia lui Mihai Trăistariu, care şi-a anunţat retragerea de la Eurovision România 2019 pe Facebook, explicând că nu mai are încredere în obiectivitatea organizatorilor şi că unii artişti înscrişi în competiţie au fost favorizaţi ulterior, el nedorind să continue „un drum care prezintă multe «mistere»“.
Astfel, TVR spune că fiecare artist are dreptul de a se înscrie sau de a renunţa la concurs şi că regulamentul a fost publicat odată cu înscrierile, în acesta fiind stipulat şi wild card-ul. De asemenea, postul public subliniază că organizarea Selecţiei Naţionale Eurovision 2019 a fost făcută cu „transparenţă“, fiecare concurent ştiind regulile competiţiei.
„ESC este un concurs în care cei talentaţi şi puternici câştigă, dar, înainte de toate, rămân în cursă acceptând provocarea concurenţei. Orice artist este liber să se înscrie sau, după caz, să renunţe. TVR a organizat Selecţia Naţională în spiritul transparenţei, întregul Regulament fiind publicat odată cu lansarea înscrierilor, pe site-ul oficial. Selectarea pieselor pentru wild card-uri s-a făcut de către acelaşi juriu, în baza aceloraşi criterii ca şi la preselecţie. Ne bucurăm că si pentru wild-carduri a existat un interes mare, la fel ca pentru preselecţie, iar cele două piese calificate pe această cale aduc plusvaloare Selecţiei Naţionale“, trasmite TVR pe pagina de Facebook Eurovision România.
Sub sloganul „Împlineşte visul!“, seria show-urilor Selecţiei Naţionale Eurovision 2019 debutează la Iaşi, în Sala Polivalentă, pe 27 ianuarie, când vor fi aleşi primii finalişti ai concursului. Spectacolul Eurovision va continua la Arad, pe 10 februarie, unde juriul şi telespectatorii vor califica celelalte piese pentru finală, în decorul de la Sala Sporturilor „Victoria“. Finala Eurovision România 2019 va avea loc pe 17 februarie, la Bucureşti, într-un spectacol transmis în exclusivitate de TVR.
Sub sloganul „Dare to dream“, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de ţări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina şi Marea Britanie. Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy“.