Homepage  / Vedete / Vedete străine

Reese Witherspoon ar putea reveni în rolul „Blondei de la Drept“

Reese Witherspoon ar putea reveni în rolul „Blondei de la Drept“

de Redactia Tvmania

După 15 ani de când am văzut-o pe marile ecrane ca „blonda de la drept”, actriţa Reese Witherspoon (42 de ani) se află în negocieri cu studioul Metro-Goldwyn-Mayer pentru reluarea rolului Elle Woods în „Legally Blonde 3“, scrie publicația Variety.  

 

Potrivit celor de la deadline.com, actrița este pe punctul de a semna acordul cu cei de la MGM pentru partea a treia a comediei „Blonda de la drept. Dacă proiectul se va finaliza, Reese va reintra în rolul tinerei naive din înalta clasă care intră la Drept la Harvard, pentru a-și recuceri iubitul.

Prima parte a peliculei „Blonda de la drept” a avut premiera în 2001 și a avut un succes extraodrinar la nivel internațional, generând încasăro de 141,8 milioane de dolari. Partea a doua, „Legally Blonde 2: Red, White & Blonde“  a fost lansată în 2003 şi a generat încasări de 124,9 milioane de dolari la nivel global.  

Se pare că Reese ar urma să fie și producătoarea filmului. Deși nu se cunosc încă prea multe detalii despre viitoarea peliculă, cei de la Deadline notează că  intenţia viitorei comedii „Legally Blonde“ este de a se axa asupra mesajului feminist şi de a celebra puterea femeilor.  

Cel mai recent, Reese Witherspoon a putut fi văzută în „A Wrinkle in Time“, de Ava DuVernay, iar în prezent lucrează pentru al doilea sezon al serialului „Big Little Lies“ pentru HBO.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton