Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Regal sportiv la Eurosport! Turneul de la Wimbledon și Turul Franței se desfășoară concomitent

de Tavi Cojocaru,

Turneul de tenis de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, are loc în perioada 3-16 iulie. Iar Turul Franței, cea mai importantă cursă de ciclism din lume, a început deja pe 1 iulie și se va termina pe 23 iulie. Ambele competiții sunt live la Eurosport.

Va duce Djokovic recordul o treaptă mai sus?

Novak Djokovic (36 de ani) a reușit recent, după succesul de la Roland Garros să devină jucătorul de tenis cu cele mai multe trofee de Grand Slam din carieră, ajungând la impresionanta bornă 23. Toată lumea se întreabă acum dacă sârbul, care este și câștigătorul de anul trecut de la Wimbledon, va ridica ștacheta cu încă o treaptă sau cineva îi va spune stop.

Novak Djokovic

Carlos Alcaraz, spaniolul în vârstă de 20 de ani care vrea să-l detroneze pe „Regele” Nole, știe că misiunea sa va fi foarte dificilă, chiar dacă recent a obținut primul său succes din carieră la un turneu pe iarbă, la Londra.

„Tenisul este viața mea, înseamnă totul pentru mine. E important că am revenit revin pe primul loc (n.r. – în clasamentul ATP), dar nu mă gândesc prea mult la asta. Novak vine la Wimbledon, așa că…”, a spus Carlos imediat după victoria de la Londra.

La feminin, lupta, una care se anunță foarte echilibrată, se va da între poloneza Iga Swiatek, bielorusa Aryna Sabalenka și Elena Rybakina, din Kazahstan, campioana ediției precedente. Pe tabloul principal, România o are doar pe Irina Begu.

Turul Franței începe din Țara Bascilor

Turul Franței 2023 va începe din Țara Bascilor, de la Bilbao. Rutierii vor avea de parcurs, în total, 3.404 kilometri. Cea mai lungă etapă va fi a 2-a, 209 kilometri, pe ruta Vitoria Gesteiz – San Sebastian, iar cel mai înalt punct, la 2304 metri înălțime va fi atins la etapa a 17-a, care va trece prin celebra porțiune Col de la Loze.

Slovenul Tadej Pogacar, învingător în „Marea Buclă” în 2020 și 2021, se gândește la un nou succes, deși a trecut recent printr-o intervenție chirurgicală la încheietura mâinii drepte. 

Tadej Pogacar

„Am lucrat mult într-o perioadă scurtă de timp şi sunt încrezător. Dacă nu ești la 100% în Turul Franței, nu te vei bucura prea mult de cursă. Din fericire, mă simt la 100%. S-ar putea ca încheietura mâinii să mă deranjeze, dar picioarele sunt încă acolo și răspund bine la antrenamente. Nu trebuie să-mi fac griji. Vom vedea în timpul cursei, dar cred că pot câştiga”, a spus recent Tadej Pogacar. Principalul său rival la laurii de campion va fi Jonas Vingegaard, învingătorul din 2022.

Jonas Vingegaard

„Sunt încrezător că pot lupta din nou pentru victorie și avem o echipă foarte puternică” (n.r.– Jumbo-Visma), a declarat danezul de 26 de ani.

foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te