Data aniversării sale este marcată în fiecare an prin salve de tun trase în Hyde Park şi la Turnul Londrei, dar şi în parcul regal al Castelului Windsor, aflat la 40 de kilometri vest de capitala Angliei. Însă în acest an, aniversarea reginei nu va fi marcată prin evenimente speciale, a declarat o sursă de la Palatul Buckingham. Mai mult decât atât, palatul Buckingham a anunţat deja că parada militară „Trooping the Colour”, organizată în fiecare an în luna iunie pentru a celebra în mod oficial ziua de naştere a reginei, nu va avea loc în 2020.
Regina Angliei spune că, în această perioadă, când lumea întreagă este afectată de coronavirus, consideră că tradiționalele salve de tun sunt nepotrivite.
Din cauza pandemiei de coronavirus, regina Elisabeta a II-a s-a retras alături de soţul ei, prinţul Philip, la Castelul Windsor. În vârstă de 93, respectiv 98 de ani, ei fac parte din categoria de populaţie ce prezintă un risc sporit în faţa noului coronavirus.
În fiecare vară, regina Elisabeta a II-a sărbătorește ziua de naştere în mod tradițional, cu salve de tun trase în onoarea sa, cu multe steaguri și toată familia regală alături. Este o ceremonie efectuată de regimente ale armatelor britanice și Commonwealth, fiind o tradiție a regimentelor britanice de infanterie încă din secolul al XVII-lea, deși rădăcinile sunt mult mai vechi. Pe câmpul de luptă, culorile unui regiment sau steagurile erau folosite ca puncte de reper, iar regimentele ar fi trebuit să mărșăluiască lent în rândurile soldaților, pentru a le permite să recunoască culorile regimentelor.