Homepage  / Știri

Regina Elisabeta a II-a, testată pozitiv cu COVID 19. Care este starea ei de sănătate

Regina Elisabeta a II-a, testată pozitiv cu COVID 19. Care este starea ei de sănătate

de Cătălina Matei,

După ce prințul Charles a fost confirmat din nou cu Covid 19 în urmă cu două săptămâni, Palatul Buckingham a anunțat ieri că și regina Elisabeta a II-a a fost testată pozitiv. Cum se simte regina și ce atribuții își va îndeplini în continuare?

Duminică seara, palatul Buckingham a confirmat oficial printr-un anunț că Regina Elisabeta a II-a a fost testată pozitiv cu Covid 19, precizând că îşi va îndeplini atribuţiile mai puţin dificile.

Monarhul, în vârstă de 95 de ani, are „simptome uşoare asemănătoare răcelii”, dar se aşteaptă să continue să îndeplinească sarcini care să nu o solicite foarte tare în această săptămână, scrie BBC.

În urmă cu două săptămâni, fiul Reginei, Prinţul Charles, în vârstă de 73 de ani, a fost testat pozitiv Covid-19 – a doua oară – şi că s-a plasat în carantină.  Potrivit sursei menționate mai sus, el s-a întâlnit cu mama sa cu 48 de ore înainte de a fi testat. La acea vreme, suverana nu prezenta niciun simptom, iar starea ei de sănătate a fost  monitorizată cu atenţie, mai ales că regina a acuzat ceva probleme de mobilitate în ultima vreme.

„Ea va continua să primească asistenţă medicală şi va urma toate instrucţiunile adecvate”, a precizat palatul într-un comunicat.

De asemenea, și ducesa de Cornwall, soţia prinţului Charles, a fost şi ea testată pozitiv cu noul coronavirus şi este în autoizolare. Anunțul a fost făcut luni de biroul de presă de la Clarence House, reşedinţa oficială a prinţului Charles.

Camilla, în vârstă de 74 de ani, a contractat Covid 19 pentru prima dată la doar câteva zile după ce prinţul de Wales, în vârstă de 73 de ani, a fost testat pozitiv pentru a doua oară.

Atât prinţul Charles, cât şi ducesa de Cornwall sunt vaccinaţi cu schema completă împotriva Covid 19 şi au fost imunizaţi şi cu dozele „booster”.

Camilla va fi următoarea regină

În ciuda disputelor și speculațiilor făcute de-a lungul timpului , Camilla va fi regină. Într-o declarație făcută cu o zi înainte de Jubileul de Platină, eveniment care marchează cea de-a 70-a aniversare a domniei sale, Regina Elisabeta a II-a a spus că este de acord ca cea de-a doua soție a fiului ei, Prințul Charles, să devină „regina consoartă” atunci când acesta va urca pe tron.

Monarhul în vârstă de 95 de ani a oferit vestea prin intermediul unei scrisori. În acel document, Regina mulțumește supușilor ei și remarcă progresele făcute în timpul domniei ei, dar, aproape de sfârșit, ea a făcut anunțul care tranșează problema nerezolvată a viitorului titlu al Camillei, ducesă de Cornwall.

„Voi rămâne veșnic recunoscătoare pentru loialitatea și afecțiunea pe care mi le oferiți în continuare. Și când fiul meu Charles va deveni Rege, știu că le veți oferi lui și soției sale Camilla același sprijin pe care mi l-ați oferit mie; și dorința mea sinceră este ca, atunci când va veni momentul, Camilla să fie cunoscută drept Regină Consoartă, în timp ce își va continua propriul serviciu loial”, s scris Regina Elisabeta.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton