Homepage  / Vedete / Vedete străine

În sfârșit, o reacție oficială! Care este răspunsul Reginei Elisabeta a II-a pentru Harry și Meghan

În sfârșit, o reacție oficială! Care este răspunsul Reginei Elisabeta a II-a pentru Harry și Meghan

de Redactia Tvmania

După două zile de tăcere, timp în care lumea întreagă a așteptat să audă poziția oficială a familiei regale britanice cu privire la declarațiile șocante făcute de Harry și Meghan în interviul cu Oprah, Regina Elisabeta a II-a a făcut public un comunicat de presă. Acesta a fost pregătit de consilierii Casei regale, în colaborare cu membrii de top ai familiei, printre care Prințul Charles și Prințul William, după mai multe reuniuni de criză.

Regina Elisabeta a II-a a lansat marți – în cele din urmă – o declarație cu privire la acuzațiile pe care Prințul Harry și Meghan Markle le-au adus în interviul de duminică acordat lui Oprah, explicând că „întreaga familie este întristată” și că „problemele ridicate, în special cea referitoare la rasă, sunt îngrijorătoare” – deși „amintirile pot fi diferite” și că totul va fi „adresat în mod privat de familie”.

În același comunicat, regina mai amintește că Harry, Meghan și fiul lor, Archie, „vor fi întotdeauna membrii mult iubiți ai familiei”.

 

Iată cum sună declarația în întregime:

 „Întreaga familie este tristă să afle cât de provocatori au fost ultimii ani pentru Harry și Meghan. Problemele ridicate, în special cea legată de rasă, sunt îngrijorătoare. Deși amintirile pot fi diferite, probleme sunt luate foarte în serios și vor fi abordate de către familie în mod privat. Harry, Meghan și Archie vor fi întotdeauna membrii mult iubiți ai familiei ”.

Aceasta este poziția oficială a Reginei și nu sunt așteptate alte comentarii. 

O sursă de la Palatul Buckingham a afirmat mai devreme astăzi că declarația întârziată a reginei se datorează parțial lipsei de „încredere” dintre membrii seniori ai casei regale și ducii de Sussex, consilierii familiei temându-se că respingerea imediată a acuzațiilor de rasism, fără o investigație serioasă, i-ar putea determina pe Meghan și Harry să numească persoana pe care o acuză de rasism. Mai mult, scrie Daily Mail, consilierii aveau pregătită declarația încă de ieri dimineață, însă inițial Regina ar fi refuzat să semneze comunicatul oficial, explicând că are nevoie de timp pentru a se gândi bine la ce va comunica. 

Afirmațiile Ducesei de Sussex cum că în familie au existat discuții legate de culoarea pielii fiului ei, Archie, și că acestuia i s-a refuzat titlul de prinț nu din cauza protocolului, ci pentru că e de rasă mixtă, sunt printre cele mai dăunătoare acuze aduse familiei regale, cu implicații serioase și ecouri în toate colțurile lumii.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton