Homepage  / Vedete străine

Regina Elisabeta lipsește de la festivitățile dedicate Jubileului de Platină de astăzi. Anunțul făcut de Palatul Buckingham

Regina Elisabeta lipsește de la festivitățile dedicate Jubileului de Platină de astăzi. Anunțul făcut de Palatul Buckingham
8

de Roxana Mirea,

Regina Elisabeta a II-a lipsește astăzi, 3 iunie, de la Slujba de Ziua Recunoștinței de la Catedrala St. Paul, după ce a resimțit un "disconfort" în timpul festivităților de joi dedicate Jubileului de Platină. Palatul Buckingham a transmis că monarhul nu va fi prezent la evenimentul de vineri.

Regina Elisabeta nu va participa la festivitățile dedicate jubileului de platină

Regina Elisabeta a II-a va lipsi vineri de la un angajament regal programat în prealabil, după ce a resimțit un „disconfort” în timpul festivităților de joi dedicate Jubileului de Platină, scrie Page Six.

„Regina s-a bucurat foarte mult de parada aniversară și de zborul onorific de astăzi, dar a resimțit un oarecare disconfort”, a precizat un purtător de cuvânt al familiei regale într-un comunicat.

„Luând în considerare călătoria și activitatea necesară pentru a participa la Slujba de Ziua Recunoștinței de mâine de la Catedrala St. Paul, Majestatea Sa, cu mare reticență, a ajuns la concluzia că nu va participa.

Regina așteaptă cu nerăbdare să participe la evenimentul de iluminare a torțelor din această seară de la Castelul Windsor și ar dori să mulțumească tuturor celor care au făcut astăzi o ocazie atât de memorabilă”, a mai transmis Palatul Buckingham, ieri.

Platinum Jubilee celebrations – Day OneIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Regina Elisabeta a salutat mulțimea din fața Palatului Buckingham

În ciuda stării sale de rău, Majestatea Sa, în vârstă de 96 de ani, a părut bine dispusă joi, când a salutat mulțimea din fața Palatului Buckingham pentru a onora cei 70 de ani pe tronul britanic.

I s-au alăturat mai mulți membri ai familiei regale, inclusiv Kate Middleton, Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie, pentru sărbătorirea anuală a zilei de naștere a monarhului, Trooping the Colour.

Prințul William și copiii săi – prințul George, în vârstă de 8 ani, prințesa Charlotte, în vârstă de 7 ani, și prințul Louis, în vârstă de 4 ani, au fost, de asemenea, prezenți.

Motivul pentru care Regina Elisabeta lipsește astăzi de la Slujba de Ziua Recunoștinței poate fi reprezentat de recentele sale probleme de sănătate.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton