Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

Regizorul Bryan Singer („X-Men”) este acuzat de abuz sexual

de Redactia Tvmania

Omul din spatele francizei „X-Men”, regizorul Bryan Singer (48 de ani), a fost dat în judecată de un actor pentru abuz sexual, scrie edition.cnn.com.

Acuzatorul susţine că acum 15 ani, când avea 17 ani, Singer – care este homosexual declarat – l-a şantajat, cerându-i servicii sexuale în schimbul distribuirii sale într-un rol într-o peliculă „X-Men”. Abuzurile ar fi avut loc la petreceri desfăşurate în vila lui Singer din California şi în timpul unor excursii în Hawaii, când adolescentul susţine că a fost ameţit cu droguri şi alcool şi ameninţat pentru a întreţine relaţii sexuale cu acesta.

Procesul a fost intentat în Hawaii, iar purtătorul de cuvânt al regizorului american a transmis că acuzaţiile sunt „complet lipsite de dovezi. Avem încredere că Bryan va fi răzbunat în acest proces absurd. Este clar că acest proces a fost intentat în încercarea de a atrage atenţia într-un moment când următorul lui film urmează să fie lansat”. Este vorba despre „X-Men: Viitorul este trecut”, care ajunge la noi la cinema pe 23 mai.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te