Homepage  / Știri

Regizorul Florin Şerban are şcoală de actorie

Regizorul Florin Şerban are şcoală de actorie

de Redactia Tvmania

Regizorul peliculei „Eu când vreau să fluier, fluier”, Florin Şerban (35 de ani) şi-a înfiinţat o şcoală de actorie, despre care explică (pe site-ul oficial al acesteia, www.scoaladeactorie.ro) că vrea să fie un loc pentru oameni obişnuiţi.

„Vreau ca Şcoala de Actorie să fie locul unde oameni obişnuiţi pot să joace, vreau ca ei să joace efectiv, să îşi exorcizeze demonii, să se bucure, să fie altcineva pentru două ore, de câteva ori pe săptămână. În actorie lucrurile sunt de multe ori mai simple decât par, nu întotdeauna e nevoie de şcoli şi masterate. De asemenea vreau ca şcoala asta să fie un loc din care să îmi aleg colaboratorii pentru proiectele viitoare”, completează regizorul.

Florin Şerban s-a întors recent de la Festivalul Internaţional de Film de la Telluride (Colorado), unde a prezentat publicului filmul său de debut, „Eu când vreau să fluier, fluier”. Înscrierile la Şcoala de Actorie se pot face pe site-ul amintit, iar admiterea constă într-un interviu, urmat de un exerciţiu de improvizaţie menit să testeze capacitatea canditatului de a se exprima liber.

Mai multe informaţii despre modulele de studii aflaţi pe site-ul insituţiei. Florin Şerban nu este singurul om de film din România care îşi deschide o astfel de şcoală: Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol se află deja, cu al lor workshop de actorie la a doua sesiune de înscrieri (informaţii găsiţi pe site-ul www.actoriedefilm.ro).

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton