Colonelul Terry Childers (Samuel L. Jackson) este un veteran al Marinei Americane, decorat pentru faptele de arme din Vietnam, Beirut şi Irak. Cu alte cuvinte, este un erou după toate regulile. Dar acum, ţara pe care o servise cu atâta dăruire îl trimite pe băncile tribunalului, acuzându-l pentru o misiune care s-a terminat cu un dezastru. El şi l-a ales ca avocat pe colonelul de marină Hays Hodge (Tommy Lee Jones), un fost camarad de arme. Terry Childers este acuzat pentru că, în cadrul unei manifestaţii în Yemen, a încălcat regulile războiului, ucigând civili neînarmaţi. Lucrurile se precipită din mai multe motive: martorii care l-ar fi putut ajuta pe Childers au murit, martorii par să mintă, iar consilierii preşedintelui distrug probele care l-ar putea disculpa.

Urmărește-ne pe Google News