Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

Remake-ul serialului “Verdict: crimă!” nu a primit undă verde

de Redactia Tvmania

Planurile reţelei americane NBC de a resuscita popularul serial cu venerabila detectivă Jessica Fletcher (jucată, în original, de Angela Lansbury) nu se vor concretiza, relatează Entertainment Weekly.

NBC îşi dorea o versiune cu Octavia Spencer (“The Help”) în rolul principal, care ar fi urmat să interpreteze un personaj cu totul nou: o angajată a unui spital care publică prin forţe proprii un roman poliţist, apoi începe să o facă pe detectivul de ocazie.

Din partea ei, Angela Lansbury şi-a manifestat deja dezaprobarea faţă de ideea NBC atunci când i-a fost relatată.

“Cred că ar fi o greşeală să-i pună acelaşi nume, deoarece «Verdict: crimă!» va fi mereu despre Cabot Cove şi acel minunat grup de oameni care spuneau acele poveşti şi se bucurau de acel loc”, a declarat Lansbury.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te