Homepage  / Uncategorized

Reuniune între „rivalii” din serialul „Vlad”. Adrian Nartea și Andrei Aradits au filmat împreună

Reuniune între „rivalii” din serialul „Vlad”. Adrian Nartea și Andrei Aradits au filmat împreună

de Cătălina Matei,

După ce anul trecut, în decembrie, cei doi protagoniști rivali din „Vlad” au încheiat filmările pentru celebrul serial, iată că Adrian Nartea și Andrei Aradits sunt implicați într-un alt proiect comun. Cel puțin așa reiese din fotografia postată de Adi Nartea pe contul său de Instagram. Despre ce este vorba, mai precis?

Zilele trecute, Adrian Nartea, alias Vlad din serialul cu același nume difuzat la Pro TV, a postat pe contul său de Instagram o fotografie în care apare alături de „rivalul” său Andrei Aradits.

„Tot jucăuși… și după… #goodoldfriends You can feel the vibe…”, a scris Adi în dreptul imaginii.

Cei doi au fost surprinși în platoul emisiunii „Ce spun românii”, prezentată de Cabral la Pro TV. Adi și Andrei sunt concurenți în aceeași echipă, „Jucăuși”, iar din postarea colegei lor din „Vlad”, actrița Olimpia Melinte, fetele din distribuție fac parte din echipa adversă.

Interpreta Elizei din serialul „Vlad” a și dezvăluit când va fi difuzată ediția specială a emisiunii „Ce spun românii”, în care concurenți sunt actorii din producția difuzată tot la Pro TV. Se pare că este vorba de ediția specială de Paște a emisiunii prezentate de Cabral.

„Ieri m-am văzut cu nea Titi azi cu super talentata @vichi_raileanu, ne-am pus și ecusoane în piept ca să nu fim confundate cu Micky și Eliza 🤦🏼‍♀️ Norocul meu că am lucrat cu oameni așa faini @vlad_serial. 🤍 Ce-am făcut azi vedeți prin Aprilie @protv_romania 💃”,  a scris Olimpia în postarea sa.

De altfel, filmările pentru emisiunea „Ce spun românii” nu a fost singurul prilej pentru o reuniune a distribuției serialului „Vlad”. O parte dintre actori s-au întâlnit recent, la un restaurant. Elvira Deatcu a postat tot pe Instagram o fotografie de la acea întâlnire.

Viața după „Vlad”, pentru Adi Nartea

Într-un interviu pe care Adrian Nartea ni l-a acordat recent, actorul ne-a povestit cum decurge viața lui profesională, dar și cea personală, după ultimele filmări la „Vlad”.

„Înspre finalul filmărilor și imediat după ce s-a încheiat „Vlad”, am filmat cu Iura Luncașu, am jucat un rol secundar într-unul din filmele pe care le pregătește el. După care am mai filmat într-un alt lungmetraj la Cătălin Saizescu, în care am un personaj secundar mai important, și un scurtmetraj foarte drag mie, alături de o parte din colegii din „Vlad”, în care sunt un fel de bodyguard, Jason Statham style. Da, încerc tot felul de variațiuni, să arăt că din punct de vedere actoricesc mai pot face și alte lucruri, nu numai un James Bond „Vlad”, ne-a declarat actorul.

Totodată, Adi Nartea se descurcă excelent și din postura de tătic a două fetițe superbe: „Eu, ca tătic, cred că mă descurc foarte bine. Tocmai ieri am avut o zi întreagă în care am stat cu Petra, cea mică de 11 luni. Am stat de la ora 11 până la ora 19, fără nicio problemă. Am adormit-o, i-am dat de mâncare, i-am cântat, m-am jucat cu ea… mi se pare ceva extraordinar de frumos.

Fiind al doilea copil, suntem mai relaxați. Și cu Mara sunt destul de blând, iubitor, și sever când este cazul, așa că eu chiar cred că sunt un tătic extraordinar, fără niciun fel de falsă modestie”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton