Homepage  / Știri / Televiziune

Revelion la TVR 2: comedii clasice şi filme de aventuri

Revelion la TVR 2: comedii clasice şi filme de aventuri

de Redactia Tvmania

Toma Caragiu, Marin Moraru, Florin Piersic, Jean Constantin, Gheorghe Dinică, Stela Popescu, Rodica Popescu Bitănescu, Emil Hossu, Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani - sunt doar câteva nume din Galeria de Aur a cinematografiei româneşti alături de care vă invităm să petreceţi Revelionul la TVR 2.

De la ora 20.10, „Operaţiunea Monstrul” îi aduce pe Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, George Grigoriu, Nineta Gusti, Ovidiu Schumacher şi pe mulţi alţii într-o comedie savuroasă. Realizat în 1976 în regia lui Manole Marcus, filmul a reuşit să se menţină în topul preferinţelor cinefililor din România chiar şi acum, la patru decenii de la premieră.

De la ora 22.10, filmul „Masca de argint” îl prezintă pe Florin Piersic în rolul inegalabilului Mărgelatu. Realizat în 1985, în regia lui Gheorghe Vitanidis, filmul de aventuri are o distribuţie de excepţie, cu actori de prim rang precum: Marga Barbu, Alexandru Repan, Ion Besoiu, Ovidiu Iuliu Moldovan.

La TVR 2 intrarea în 2017 se face în stil mare, urmărind un spectacol de artificii, după care, de la 0.10, aflăm „Secretul lui Bachus” – în regia lui Geo Saizescu. Cu scenariul semnat de Titus Popovici, filmul poliţist inspirat dintr-un caz real  are în distribuţia sa pe actorii Ştefan Mihăilescu-Brăila, Gheorghe Dinică, Jean Constantin, Emil Hossu, Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani.

De la 2.10 Mărgelatu’ revine cu „Colierul de turcoaze” – şi ajutat de prietenul său Buză de Iepure, trebuie să îndeplinească sarcina dată de domnitorul Ţării Româneşti – Gheorghe Bibescu.  Pentru a evita un scandal diplomatic, ei trebuie să îl salveze pe  împuternicitul băncilor vieneze – răpit, împreună cu fiica sa.

De la ora 3.50, este programată o nouă comedie: Secretul lui Nemesis” – cu Emil Hossu Gheorghe Dinică, Dumitru Rucăreanu, Jean Constantin, Carmen Galin, Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu, Stela Popescu, Sebastian Papaiani, sub bagheta lui Geo Saizescu.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Alte articole:

FOTO. Stela Popescu şi Alexandru Arşinel sunt amfitrionii Revelionului TVR 1. În program apare și Iuliana Tudor

Nea Mărin și superstițiile de Revelion: „Am avut două, de care mi-a fost greu să mă debarasez”

După ediția specială de Crăciun, „Jocuri de celebritate” se pregătește de Revelion

Revelionul Antenei 1 începe cu “Chef de râs” și continuă cu Dan Negru

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton