Homepage  / Știri / Televiziune

Revelionul Antenei 1 începe cu “Chef de râs” și continuă cu Dan Negru

Revelionul Antenei 1 începe cu “Chef de râs” și continuă cu Dan Negru

de Redactia Tvmania

Antena 1 va avea două programe speciale de anul nou în grila din ultima seară a anului: emisiunea „Chef de râs” și „Revelionul Starurilor” cu Dan Negru.

Revelionul Antenei 1 începe cu “Chef de râs”

Revelionul Antenei 1 începe cu “Chef de râs”

Sâmbătă, 31 decembrie, de la ora 20.00, Vasile Muraru și Valentina Fătu prezintă emisiunea „Chef de râs”, la Antena 1. Momentele umoristice susținute de cei doi îndrăgiți actori ai Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” vor alterna cu cele muzicale, care-i vor avea ca protagoniști pe Daniela Condurache, Anda Adam, Fly Project, Radu Ille și Jo.

“Am pregătit o nouă ediție îmbunătățită și foarte frumoasă a emisiunii “Chef de râs”, cu glume noi și multă veselie, cu o interpretare nouă, modernă. Avem și o Crăciuniță specială, pe Daniela Crudu, care este invitată într-unul dintre scheciurile noastre. De asemenea, interpreți cunoscuți vor susține momentele muzicale ale show-ului.

Am realizat această ediție “Chef de râs” special pentru telespectatorii Antenei 1 și sperăm din tot sufletul să le placă. Acum, în prag de An Nou, le dorim tuturor Mulți ani înainte! și să fie și de acum încolo alături de “Chef de râs” și Antena 1”, spune Vasile Muraru.

Dan Negru prezintă al 17-lea Revelion la Antena 1

Programul de Revelion al Antenei 1, prezentat pentru al 17-lea an consecutiv de Dan Negru, aduce sâmbătă, 31 decembrie, de la ora 22,15, în fața telespectatorilor, zeci de vedete și măști impresionante în spatele cărora se ascund numeroase celebrități, la Revelionul Starurilor 2017.

revelion-antena-1-dan-negru

Este al 17-lea Revelion pe care Dan Negru îl prezintă la Antena 1

Cornelia și Lupu Rednic, Viorica și Ioniță din Clejani, Pepe, Liviu Vârciu, Maria Cârneci, Horia Brenciu, Alex Velea, Alina Eremia, Lidia Buble, Șerban Copoț,  nea Mărin, Daniela Condurache, George, Dorian Popa, Ruby, Monica Davidescu, Diana Munteanu, Marius Florea Vizante, Eugen Cristea, Nicoleta Nucă, Nico, Radu Vâlcan, Cornel Borza, Amna sunt doar o parte dintre vedetele care vor petrece Revelionul 2017 alături de Dan Negru, la Antena 1.

Momentele speciale ale nopții vor fi cele dedicate măștilor, în spatele cărora se vor ascunde numeroase celebrități pe care artiștii din platou, împărțiți în două tabere, a fetelor și a băieților, vor trebui să le recunoască. 

Davy Jones din “Pirații din Caraibe”, Durotan din “Warcraft”, Pălărierul din “Alice în Țara Minunilor”, Papi, regina trolilor, Popeye Marinarul, X Men și chiar o mască pe papainoage – Bunul Uriaș din “Marele Uriaș Prietenos” sunt o parte dintre cele 11 măști care vor urca pe scena Revelionului Starurilor 2017 prezentat de Dan Negru. Și asta nu este tot. În Noaptea de Revelion vom afla, în sfârșit, cine se ascunde în spatele măștii lui Carla’s Dreams.

În lumea civilizată a televiziunii, longevitatea e o normalitate. Pe noi ne miră. Pe mine nu cei 17 ani de Revelioane mă bucură, ci performanța lor, aceea de a fi lider de audiență, an după an”, spune Dan Negru, de 17 ani gazda Revelionului Antenei 1.

Ce alte surprize au pregătit Dan Negru și echipa sa pentru noaptea dintre ani și cine sunt celebritățile care se ascund în spatele spectaculoaselor măști, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 31 decembrie, de la ora 22,15, la Revelionul Starurilor 2017.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Alte articole:

FOTO. Stela Popescu şi Alexandru Arşinel sunt amfitrionii Revelionului TVR 1. În program apare și Iuliana Tudor

Nea Mărin și superstițiile de Revelion: „Am avut două, de care mi-a fost greu să mă debarasez”

După ediția specială de Crăciun, „Jocuri de celebritate” se pregătește de Revelion

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton