Drogurile, alcoolul si problemele frecvente cu legea si autoritatile l-au impiedicat pe Robert Downey Jr. sa isi foloseasca la capacitate maxima potentialul artisic, dar cariera lui e din nou intr-o directie ascendenta.

Cu o privire expresiva si histrionica, Robert Downey Jr. poate sa interpreteze cu usurinta aproape orice rol si sa schimbe registrul de inger cu cel de demon. Sigur, parca rolurile negative si complicate il pun mai bine in valoare, e mult mai credibil in ipostaza de „suflet chinuit”, pentru ca aceasta caracterizare i se potriveste si in realitate. Downey Jr. pare ca are 9 vieti, precum o pisica, si ca indiferent de gravitatea unei situatii cade tot timpul in picioare. S-a jucat cu inconstienta cu viata si talentul sau si de fiecare data, desi a fost aproape de prapastie, a reusit sa se salveze. De cativa ani a revenit in liga actorilor respectati si „curati” de la Hollywood. Drogurile au fost mult timp marea dragoste a lui Robert si efectele acestui viciu i-au amenintat intr-un mod cat se poate de serios credibilitatea in fata producatorilor de film.
Legatura lui Robert Downey Jr. cu actoria a inceput la 5 ani, cand a primit un rol in filmul tatalui sau, Robert Downey Sr., iar rolul de junkie in „The Pick-up Artist” (1987) a atras atentia criticii. Totusi, cel mai important moment din cariera actorului a fost atunci cand a fost nominalizat la Oscar pentru portretizarea celebrului Charlie Chaplin in „Charlie” (1992). Un alt moment cu o semnificatie valoroasa in traseul profesional al lui Robert Downey Jr. a venit o data cu oferta de a juca un personaj in serialul tv de succes „Ally McBeal”. A fost o decizie inteleapta si o alegere rasplatita cu Glob de Aur. In aceeasi perioada actorul cazuse din nou in mrejele drogurilor si multi au prevazut un final abrupt pentru vocatia sa artistica. Robert Downey Jr. era deja un obisnuit al tribunalelor si al inchisorilor si de multe ori a fost eliberat doar pentru a putea sa participe la filmarile unui proiect in care era implicat. Dependenta sa de alcool si substante interzise u creat probleme cu autoritatile pentru prima oara in 1996, cand actorul avea 31 de ani si conducea in stare de ebrietate, detinea heroina si un pistol incarcat. Au urmat sase ani plini, avand un scenariu previzibil – tratamente de dezintoxicare, drumuri la tribunal si la inchisoare.

Urmărește-ne pe Google News