Homepage  / Prime Video

Review. „Citadel”, un joc care se complică la fiecare pas

Review. „Citadel”, un joc care se complică la fiecare pas

de Andreea Hentea,

Abonații Prime Video pot vedea ultimul episod, al șaselea, din serialul „Citadel”, lansat recent pe platformă. Un intens thriller de spionaj cu accente SF, dar și cu ceva povești romantice printre gloanțe, serialul se bucură deja de audiențe record.

Complicata poveste începe cu o spectaculoasă secvență plasată într-un tren cu decor futurist, ai cărei protagoniști sunt doi spioni de elită, Mason Kane (Richard Madden) și Nadia Sinh (Priyanka Chopra Jonas). Cei doi sunt așii agenției globale de spionaj Citadel, înființată după al Doilea Război Mondial pentru a veghea pacea omenirii. În contrapartidă, periculoasa organizație criminală Manticore, fondată de opt dintre marii bogați ai lumii, destabilizează planeta, punând la cale catastrofe și războaie. Încă din scena de mai sus, reprezentanții Manticore îi atacă devastator pe cei doi. Acțiunea sare peste opt ani, când fostul coleg al lui Mason Kane, Bernard Orlick (Stanley Tucci) vrea să împiedice Manticore să stabilească o nouă ordine mondială și își folosește inteligența sclipitoare pentru a pune la cale un plan aparent imbatabil.

Aceasta este abia premisa serialului „Citadel”, care desfășoară cam tot arsenalul producțiilor de spionaj mai noi sau mai vechi – urmăriri extravagant filmate, confruntări letale, valize cu focoase nucleare, gadget-uri de ultimă oră și mii de refugii împrăștiate pe glob. Totul este condimentat cu câteva elemente SF: implanturi de date în lobul temporal al agenților și proceduri sofisticate de ștergere temporară sau definitivă a memoriei.

Acțiune trepidantă și citate din producții celebre

Una dintre cele mai așteptate producții ale anului în curs, serialul „Citadela”, regizat de influenții frați Anthony și Joe Russo, a ajuns destul de greu la momentul premierei, fiind anunțat încă din 2020 și având un buget imens pentru o producție de gen, despre care unele surse spun că ar fi atins suma de 300 de milioane de dolari.

Resursele materiale generoase se văd, de altfel, inclusiv la nivelul exterioarelor impresionante, filmate în Spania, Anglia, Slovenia, Iran și Maroc. Povestea creată de Josh Appelbaum, Bryan Oh și David Weil (frecvent rescrisă și restrânsă, în final, de la opt la șase episoade), are elipse inevitabile și un ritm de multe ori suprasolicitant, accentuat de numeroasele flashback-uri.

Richard Madden și Priyanka Chopra Jonas

Serialul preia ideea unor organizații internaționale super-secrete care au ca scop dominația – în bine sau în rău – asupra lumii, exploatată și în alte producții, precum cele din franciza „Kingsman”. Unii cronicari au spus că replicile par generate de ChatGPT, alții au remarcat că între Richard Madden și Priyanka Chopra Jonas există „o chimie atât de fierbinte, că poate topi ecranul televizorului”.

Rețeta aplicată de frații Russo, care au spus că „acțiunea e limbajul internațional”, își face însă efectul.

Urmăririle sunt coregrafiate spectaculos – palpitanta goană pe schiuri trimite, de exemplu, la secvențe de referință din seria Bond sau din „Căpitanul America: Războinicul iernii” (2014), regizat tot de duo-ul Anthony și Joe Russo.

Priyanka Chopra Jonas as Nadia Sinh, Richard Madden as Mason Kane

Personajele secundare reprezintă un atu al serialului, beneficiind de câteva prezențe actoricești care fură toată atenția. Stanley Tucci face uz de tot farmecul și umorul său în rolul eminenței cenușii de la Citadel, dând citate din nenumărate producții hollywoodiene antologice, inclusiv din Statler și Waldorf, cei doi celebri bătrânei irascibili de la Muppets.

Adversara lui de la Manticore e jucată sclipitor de Lesley Manville, care își elaborează atent personajul, un monstru care savurează umilirea adversarilor. Un rol cheie are și Ashleigh Cummings, total schimbată aici față de drăgălașa eroină din „Cazurile lui Miss Fisher”. Richard Madden a apărat serialul, replicându-le celor care l-au acuzat de „acțiuni prescurtate” că „s-a dorit ca totul să fie limpede pe ecran”, iar Priyanka Chopra Jonas a spus că „Frumusețea și amuzamentul acestui serial constau în faptul că vizează publicul de toate felurile”.

Priyanka Chopra Jonas

Undă verde pentru sezonul doi

Conform deadline.com, al doilea sezon din „Citadel” tocmai a fost aprobat. Joe Russo va regiza toate episoadele acestuia, David Weil va reveni ca showrunner, iar Lesley Manville și Stanley Tucci își vor relua rolurile. Potrivit platformei Amazon, „Citadel”, producție a studiourilor Amazon și a companiei AGBO (a fraților Russo), este pe locul al doilea în clasamentul celor mai vizionate producții marca Amazon pe teritoriul Statelor Unite și al patrulea la nivel mondial. Potrivit unei surse apropiate producției, „Citadel” a fost depășit în cifrele de audiență (de la lansarea sa din 28 aprilie) doar de „Stăpânul inelelor: Inelele puterii”, lansat tot de platforma Amazon.

Acces fără abonament, în acest weekend, la primul episod

„«Citadel» este un fenomen global”, a spus Jennifer Salke, liderul studiourilor Amazon și MGM. „Scopul nostru a fost mereu să creăm o nouă franciză originală, care să crească audiența internațională a platformei Amazon. Acest serial a atras un număr uriaș de noi clienți internaționali, iar audiența sa masivă la nivel mondial este o dovadă a viziunii remarcabile a lui Joe și Anthony Russo, a talentelor incredibile ale lui Richard Madden, Priyanka Chopra Jonas, Lesley Manville și Stanley Tucci și a muncii neobosite a creatorilor, a distribuției și a întregii echipe. Dat fiind numărul copleșitor de fani ai serialului, suntem încântați să punem la dispoziția publicului internațional noul episod în premieră din «Citadel», dar și să confirmăm că serialul va reveni pentru un al doilea sezon”.

Mai mult, primul episod al sezonului 1 va fi transmis gratuit, fără abonament, atât pe platforma Amazon Prime Video, cât și pe Amazon Freevee, pentru o perioadă limitată. În Statele Unite, episodul în premieră va fi difuzat timp de o lună pe platforma Amazon Freevee, începând de vineri, 26 mai. În afara Statelor Unite, primul episod va fi transmis fără abonament pe platforma Amazon în peste 240 de țări și teritorii, de vineri, 26 mai, până duminică, 28 mai.

„Compania AGBO este încântată să se angajeze în următoarea fază a serialului alături de Jen, Vernon și întreaga echipă de la Amazon. Povestea inovatoare din «Citadel» a deschis calea unei colaborări incredibile, de anvergură mondială, între creatorii din fața și din spatele camerei”, au spus producătorii executivi ai serialului, Anthony și Joe Russo.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton