Unul dintre cele mai așteptate titluri ale verii, filmul lui Christopher Nolan, prezent în cinematografe din 21 iulie, urmărește povestea vestitului fizician J. Robert Oppenheimer (Cillian Murphy) de-a lungul victoriilor și înfrângerilor sale.
de Andreea Hentea,
Unul dintre cele mai așteptate titluri ale verii, filmul lui Christopher Nolan, prezent în cinematografe din 21 iulie, urmărește povestea vestitului fizician J. Robert Oppenheimer (Cillian Murphy) de-a lungul victoriilor și înfrângerilor sale.
„Oppenheimer” îl înfățișează pe celebrul om de știință în perioada în care a creat bomba atomică, în cadrul Proiectului Manhattan, desfășurat între 1942 și 1946. Acesta a fost, de asemenea, directorul laboratorului Los Alamos, unde bombele au fost asamblate fizic. Marele cineast Christopher Nolan a spus că protagonistul filmului său a luat atunci câteva decizii ale căror ecouri se mai simt și astăzi. „Ne place sau nu, J. Robert Oppenheimer este cea mai importantă persoană care a trăit vreodată”, a mai declarat regizorul, adăugând: „El a modelat lumea în care trăim, atât în bine, cât și în rău. Povestea lui trebuie văzută pentru a fi crezută”.
Filmul său ecranizează cartea „American Prometheus: The Triumph and Tragedy of J. Robert Oppenheimer”, scrisă de Kai Bird și Martin J. Sherwin pe parcursul a douăzeci și cinci de ani, publicată în 2005 și recompensată cu premiul Pulitzer. Istoricul Kai Bird, coautoare a cărții, este deja un fan convins al filmului lui Nolan, după vizionarea căruia a spus: „În acest moment sunt uluită și încerc să mă recuperez emoțional după ceea ce am văzut. Cred că filmul este o realizare artistică uimitoare și sper că va stimula o conversație națională, chiar globală, cu privire la problemele despre care Oppenheimer era atât de dornic să vorbească – despre cum să trăiești în era atomică, despre cum să fii contemporan cu această bombă și despre macarthysm, despre ce înseamnă să fii patriot, despre rolul unui om de știință într-o societate îmbibată cu tehnologie și știință și despre alte probleme esențiale care trebuie dezbătute public”.
Cillian Murphy (care a colaborat cu Christopher Nolan la filmele „Inception”, „Batman – Începuturi”, „Cavalerul negru”, „Cavalerul negru: Legenda renaște” și „Dunkirk”) joacă rolul lui Oppenheimer. Impresionanta distribuție a filmului îi mai include pe Florence Pugh – în rolul psihiatrei Jean Tatlock, iubita din tinerețe a lui Oppenheimer, Emily Blunt – în rolul Kitty Oppenheimer, soția fizicianului, Robert Downey Jr. – în rolul omului de afaceri și filantropului Lewis Strauss, Matt Damon – în rolul generalului Leslie Groves Jr., care a condus Proiectul Manhattan, și pe Gary Oldman – în rolul președintelui Harry S. Truman. În film îi vom mai vedea pe Rami Malek, Kenneth Branagh, Benny Safdie, Dane DeHaan, Jack Quaid, Matthew Modine, Alden Ehrenreich, James D’Arcy și mulți alții.
O: Oppenheimer, SUA, 2023 R: Christopher Nolan D: Cillian Murphy, Emily Blunt, Florence Pugh, Robert Downey Jr., Matt Damon, Gary Oldman, Rami Malek, Kenneth Branagh, Matthew Modine, James D’Arcy.