Pe 10 august, lângă Bucureşti, s-a dat startul filmărilor unui amplu reality-show cu vedete, pe care îl vedem la Antena 1 din toamnă: „Şerifi de România”.
12 vedete vor locui timp de o lună într-o unitate militară lângă Capitală, care va fi o tabără de pregătire în care se vor antrena cu specialişti din domeniul militar, vor învăţa exerciţii demne de trupele speciale şi tehnici de supravieţuire în medii ostile. De acolo, îşi vor testa limitele şi rezistenţa plecând în „misiuni” în toată ţara, „la munte, la mare, în Deltă, în păduri nepătrunse, în cetăţi fortificate”, ne-a explicat producătorul general Claudiu Oprea.