Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Ricky Martin, dezvăluiri șocante despre momentul în care a fost obligat să-și recunoască orientarea sexuală: „M-am simțit violat”

de Redactia Tvmania

Ricky Martin își amintește cu tristețe momentul în care a spus adevărul public despre orientarea sa sexuală. Deși își dorea să recunoască, artistul a mărturisit că s-a simțit obligat de o persoană să facă gestul mai repede decât ar fi simțit el.  Ricky Martin apare luna aceasta pe coperta publicației People, motiv pentru care și-a deschis sufletul și a vorbit atât despre trecutul său, dar și despre planurile de viitor. Dezvăluirile sunt însă neașteptate. Ricky Martin mărturisește că interviul cu Barbara Walters în anul 2000 l-a traumatizat profund, atunci când jurnalista a insistat asupra subiectului care la acel moment era pe prima pagină a tabloidelor: orientarea sexuală a artistului. Celebra Balbara Walters a insistat în mod repetat să clarifice aceste zvonuri. Ricky Martin spune că nu ar fi vrut să facă acest lucru la acel moment și  că a rămas traumatizat în urma acelui interviu. „Când mi-a pus întrebarea, m-am simțit violat pentru că nu eram pregătit să spun adevărul. Mi-era teamă. Am rămas cu o mică traumă în urma acestui interviu”, a declarat  Ricky Martin pentru People.

10 ani mai târziu, Ricky șoca întreaga lume mărturisind adevărul prin intermediul unei declarații oficiale postate pe site-ul său. Cu toate acestea, cântărețul a mai spus publicației menționate anterior că ar fi fost mai bine să recunoască în cadrul interviului cu Barbara, pentru sentimentul de ușurare pe care l-a simțit când și-a dezvăluit adevărata sexualitate.

”Mulți oameni mă întreabă: ce ai face diferit? Ei bine, poate că aș fi spus adevărul în acel interviu. Ar fi fost grozav, pentru că atunci când am recunoscut, m-am simțit minunat”.

Ricky Martin, un interviu inconfortabil 

În timpul interviului de acum 20 de ani, Barbara Walters l-a întrebat pe artist: ”Există zvonuri despre orientarea ta sexuală, ai auzit de ele?”, la care el a răspuns: ”Da, am auzit.”

”Te doare să auzi asta? Ce faci în privința acestor zvonuri?”,a continuat ea.

Ricky a explicat: ”Sexualitatea și homosexualitatea nu ar trebui să fie o problemă pentru nimeni. Cred că sexualitatea este ceva cu care fiecare individ trebuie să fie împăcat și asta e tot ce am avut de spus despre asta”.

Cu toate acestea, prezentatoarea TV a făcut presiuni: ”Ei bine, știi că poți opri aceste bârfe. Poți spune, așa cum mulți artiști au făcut-o: ”da, sunt gay” sau poți spune: ”nu, nu sunt”, sau poți să lași lucrurile în coadă de pește. Stă în puterea ta să o faci”.

Ricky a replicat: ”Înțeleg perfect. Mulțumesc pentru această șansă de a opri zvonurile dar, dintr-un motiv sau altul, nu simt nevoia să o fac”.

Tot pentru cei de la People, Ricky Martin a povestit că relațiile sale din trecut cu femeile cu care s-a afișat nu au fost false. Aristul a spus că a fost într-adevăr îndrăgostit de ele:

„Nu poți mima chimia – atracția a fost acolo pentru ele. Nu am indus pe nimeni în eroare”. 

Urmărește-ne pe Google News
 
ARTICOLE PARTENERI
 
ARTICOLE PARTENERI

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te