Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Rihanna are un nou iubit: e îndrăgostită de un afacerist arab

de Redactia Tvmania

După scurta idilă din 2016 cu rapper-ul Drake, Rihanna nu a mai fost văzută în compania niciunui bărbat. Cântăreaţa în vârstă de 29 de ani se pare că şi-a găsit din nou fericirea, de data aceasta în braţele unui afacerist foarte bogat de origine arabă, pe numele său Hassan Jameel, anunţă dailymail.co.uk.

Cei doi au fost surprinşi sărutându-se pătimaş într-o piscină din Spania, unde se aflau în vacanţă, iar pozele au devenit virale pe Internet.

Rihanna se pare că a tras lozul câştigător: noul ei iubit – care a avut în trecut o relație cu frumoasa Naomi Campbell – nu doar că este un tânăr atrăgător, ci şi provine dintr-o familie înstărită din Arabia Saudită (părinţii săi conduc una dintre cele mai mari companii de maşini din lume, Toyota).

„Relaţia lor e pe bune. În ultimul timp, au stat mai mereu împreună, departe de ochii curioşilor. Se simt perfect unul în compania celuilalt”, a declarat o sursă apropiată cuplului pentru publicaţia „The Sun”.

Cel mai recent album al Rihannei se numeşte „Anti” şi a fost lansat anul trecut.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te