„Rihanna l-a iubit mereu pe Chris şi vrea să îşi petreacă tot restul vieţii alături de el”, a spus un apropiat al vedetei de 22 de ani, care a amintit şi faptul că, până acum, Rihanna s-a prefăcut că nu mai simte nimic pentru fostul ei iubit.
Se pare că ei „se vor căsători foarte curând”, cel puţin aşa spun prietenii lor, citaţi de publicaţia National Enquirer. Chris Brown ar fi cerut-o în căsătorie în noiembrie anul trecut, dar ea nu era pregătită pentru a face anunţul public.
„Rihanna a acceptat propunerea în căsătorie cam pe la sfârşitul lui februarie. Nu va purta un inel până când nu vor anunţa logodna în cadrul unei petreceri speciale. Cu toate astea, părinţii ei au aflat deja marea veste”, a spus o sursă citată de publicaţia amintită.
Familia Rihannei nu îi poartă ranchiună lui Chris, chiar dacă a fost violent cu ea. Bona Rihannei a declarat că îl iubeşte pe bărbatul din viaţa cântăreţei. „Toată familia îl iubeşte. Toată lumea. Este un dulce”, a spus Sharon Bellamy-Thompson.
Săptămâna trecută, Rihanna a petrecut noaptea acasă la Ashton Kutcher, motiv pentru care Demi Moore s-a arătat scandalizată.
„Demi l-a ținut sub observație pe Ashton, așa că e de înțeles de ce a fost devastată atunci când a văzut aceste poze (în care apar Rihanna și Ashton). Demi e convinsă că s-a întâmplat ceva între ei și a spus că i s-a întors stomacul pe dos”, a spus o sursă citată de publicația Grazia.