Homepage  / Știri

Rihanna şi Chris Brown au petrecut în acelaşi club

Rihanna şi Chris Brown au petrecut în acelaşi club

de Redactia Tvmania

Cei doi cântăreţi, care au format un cuplu până în 2009, când Brown a abuzat-o fizic pe RiRi, iar scandalul a ajuns pe prima pagină a tabloidelor, au fost văzuţi într-un club new-yorkez, în care au părut să aibă ochi numai unul pentru celălalt, potrivit NY Post.

Astfel, zvonurile unei împăcări s-au înteţit, după ce Rihanna şi fostul iubit, veniţi alături de grupurile lor de prieteni, s-au studiat cam toată noaptea, fără a schimba, însă, prea multe cuvinte.

„Au stat suficient de departe încât să nu vorbească, dar suficient de aproape încât să se poată vedea. Chris i-a trimis Rihannei două sticle de şampanie, iar amândoi au dansat la mesele respective”, a povestit un martor.

Rihanna a trecut pe lângă masa lui Brown de mai multe ori, în drum spre toaletă, fără a-i arunca măcar o privire, însă cu mişcări sugestive, a mai dezvăluit sursa citată de NY Post. Recent, cei doi au redevenit prieteni, începând să lucreze la două piese, însă o potenţială reconciliere nu a fost confirmată de niciunul dintre ei.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton